Deputatul Ion Cupă, preşedintele ALDE Dolj, a scris pe Facebook că a acceptat propunerea premierului Viorica Dăncilă de a prelua Ministerul Energiei.
„Am acceptat propunerea doamnei prim ministru Viorica Dăncilă de a prelua Ministerul Energiei. Este o obligaţie pe care vreau s-o onorez pînă la capăt, aceea de a respecta mandatul dat de doljeni în 2016 prin vot: stabilitate, bună guvernare, creştere economică, salarii şi pensii mai mari pentru toţi românii”, a scris, pe pagina sa de Facebook, liderul ALDE Dolj.
Propunerile pentru portofoliile de ministri, anuntate de premierul Viorica Dăncilă, au ajuns la Palatul Cotroceni.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a decis nominalizarea unor reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare.
Pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu, pentru Energie – Ion Cupă, iar pentru Relaţia cu Parlamentul – Ştefan Băişanu.
De asemenea, Dăncilă i-a nominalizat pe Dan Chirilă la Ministerul Afacerilor Interne, pe Carmen Gavrilă la Educaţie şi pe Dan Matei pentru funcţia de vicepremier pe probleme economice