Primirea PNL în PPE, amânată pentru toamnă

PNL are de aşteptat până la toamnă pentru a se aflilia PPE, a declarat, pentru România TV de purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European, Kostas Sasmatzoglou.

Deși inițial vicepreședintele PNL Sorin Frunzăverde anunța, optimist, că primirea în PPE ar putea avea loc chiar pe 4 iunie, acest lucru nu se va întâmpla. De altfel, nici liberalii nu mai sunt grăbiți, preferând să valideze mai întâi decizia la Congresul Extraordinar al partidului, fapt anunțat ieri de președintele interimar Klaus Iohannis.

"PNL a cerut oficial să se aflilieze la PPE, iar această cerere a fost înaintată Adunării Politice a PPE, cea care ia acest gen de decizii. Acum urmează să primim documentele aferente acestei cereri, documente pe care le vom primi în zilele următoare. Procesul a fost demarat, aşa cum am spus, toată lumea a salutat cererea, nu a întrebat nimeni de ce şi cum, toţi au fost pozitivi. Ne aşteptăm ca procesul de afiliere să fie finalizat la următoarea Adunare, care este prevăzută în septembrie", a declarat  purtătorul de cuvânt al Partidului Popular European, Kostas Sasmatzoglou, în exclusivitate pentru România TV.

Până atunci, De altfel, PNL şi PDL au făcut deja primul pas în oficializarea statutului PNL de membru PPE. Delegația deputaților PPE din România – formată din 6 membri PNL, 5 membri PDL, 2 membri UDMR și 2 membri PMP – a decis să adopte o formulă de co-președinție, care va fi asigurată de Adina Vălean (PNL) și Theodor Stolojan (PDL).