Primele nume de ARTIȘTI pentru festivalul NEVERSEA, Constanța

Primele nume de ARTIȘTI pentru festivalul NEVERSEA, Constanța

Organizatorii Neversea dezvăluie primele nume de artiști care vor performa, la vară, pe scenele festivalului care se desfășoară în intervalul 4-7 iulie pe plaja Modern din Constanța. Printre ei, Jessie J, Afrojack, Lost Frequencies, Steve Aoki, Rudimental Dj, Jamie Jones etc.

Cea de-a treia ediție a celui mai mare festival pe plajă din România, Neversea, va fi una spectaculoasă, atât din punct de vedere al line-up-ului cât și al experiențelor pe care participanții le vor trăi în perimetrul festivalului, potrivit organizatorilor. În perioada 4-7 iulie, pe cele 7 scene amplasate pe plaja Neversea vor urca unii dintre cei mai buni artiști ai momentului. G-Eazy, Jessie J, Afrojack, Lost Frequencies, Steve Aoki, Rudimental Dj, Jamie Jones, Tale of Us, Andy C, Wilkinson DJ Set, Flux Pavilion, Chinese Man și Subfocus DJ Set sunt primele nume din line-up-ul Neversea și vor condimenta apusurile și răsăriturile participanților la cel mai așteptat eveniment de la malul Mării Negre, spune purtătorul de cuvânt al festivalului, Ioana Chifor.

Aflăm astfel că rapperul american, G-Eazy vine pentru prima dată în România, pe scena principală a festivalului Neversea. Artistul a avut colaborări de succes cu Bebe Rexha, Britney Spears dar și cu fosta lui iubită, Hasley, pentru hitul „Him & I”. Jessie J urcă pentru prima dată pe scena festivalului Neversea. Melodii ca și „Price Tag”, „Domino”, „Bang bang” dar și multe alte hituri ale artistei vor răsuna în această vară pe scena principală a festivalului.

Afrojack, Lost Frequencies și Steve Aoki se reîntorc pe scena principală a festivalului și sunt nerăbdători să ajungă în fața fanilor din România. Răsăritul de soare la malul Mării Negre va fi acompaniat de cei trei artiști aflați în top 100 a celor mai buni dj din lume. Iar pe scenele secundare vor performa Rudimental DJ, Jamie Jones, Tale of Us, Subfocus DJ Set, Andy C, Chinese Man, Flux Pavilion și Wilkinson DJ Set & MC Ad-Apt.

Ne puteți urmări și pe Google News

Organizatorii mai anunță că până joi mai pot fi cumpăartae abonamente speciale. Cei care nu și-au achiziționat încă un abonament pentru cea de-a treia ediție a festivalului Neversea îl mai pot cumpăra la prețul special de 449 de lei plus taxe până joi, 14 februarie, la ora 10.00. După acest termen, prețul acestora va fi de 499 de lei plus taxe.  Prețul final al abonamentelor pentru festivalul Neversea, ediția 2019 va fi de 599 de lei plus taxe. Festivalul Neversea va avea loc în perioada 4-7 iulie 2019, în Constanța. Editia din 2018 a adunat peste 210.000 de participanți.