Primele efecte ale înțelegerii PNL-PSD. Florin Cîțu împarte funcții publice pentru clientela social-democrată

Primele efecte ale înțelegerii PNL-PSD. Florin Cîțu împarte funcții publice pentru clientela social-democrată Sursa foto: EEC-Razvan Valcaneantu

Noua alianță dintre PNL și PSD la guvernare, a început să producă efecte. Premierul demis Florin Cîțu, șeful PNL, a semnat deciziile de numire în două funcții importante pentru reprezentanți ai PSD.

Șeful PNL a semnat decizia de numire a lui Felix Manta, finul fostului preşedinte PSD al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu, în funcția de secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Decizia, semnată de Florin Cîțu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Adrian Duicu este unul dintre apropiaţii europarlamentarului liberal Cristian Buşoi, ales vicepreşedinte PNL în echipa lui Florin Cîţu. Numele lui Buşoi apare şi în dosarul de corupție în care fostul baron PSD Adrian Duicu a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare.

„Daniel Felix Manta, comisar şef adjunct Regiunea S-V Oltenia, exercită, cu caracter temporar, funcţia publică din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru o perioadă de 6 luni”, se arată în decizia semnată de Florin Cîțu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Felix Manta a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Mehedinţi, din partea PSD, în 26 martie 2014, în timpul guvernului condus de Victor Ponta. La vremea respectivă, primarii liberali din județ l-au acuzat că face campanie electorală în favoarea social-democraților.

Adrian Duicu condamnat pentru afaceri cu CNAS pe vremea lui Cristian Bușoi

Fost preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu a fost condamnat definitiv, în februarie 2020, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an şi şase luni închisoare cu suspendare. El a fost acuzat că şi-ar fi exercitat influenţa asupea vicepreședintelui PNL Cristian Buşoi, la acea vreme șef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Aceasta pentru ca o firmă controlată de el, prin interpusi, să deconteze sume cât mai mari din bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

În prezent, Cristian Buşoi ocupă funcţia de vicepreşedinte al PNL, fiind ales în echipa lui Florin Cîţu.

Sursa foto: EVZ

Soțul unei deputate PSD numit de Cîțu într-o funcție publică

Tot vineri, șeful PNL, Florin Cîțu, a semnat, în calitate de premier demis, numirea lui Mihail Adrian Oprescu în funcţia de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi. Mihai Adrian Oprescu este soţul deputatei PSD Simona Bucura-Oprescu.

„Începând cu data de 28 octombrie 2021, domnul Mihail-Adrian Oprescu, inspector general de stat adjunct în cadrul Inspecţiei Muncii, exercită, cu caracter temporar, prin detaşare, funcţia publică vacantă din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi pentru o perioadă de 6 luni”, se arată în decizia semnată de Florin Cîțu și publicată în Monitorul Oficial.

Sursa foto: EEC-Razvan Valcaneantu

Înțelegere PNL - PSD pe sub masă

PSD și PNL au bătut palma pentru o înțelegere ascunsă menită să asigure votul de învestitură a guvernului minoritar condus de generalul Nicolae Ciucă. Deși oficial și unii și ceilalți evită să confirme oficial această înțelegere, informațiile de pe scena politică arată că înțelegerea există. Ba mai mult, noile numiri, în funcții publice, ale unor apropiați ai liderilor PSD, confirmă acest lucru.

Partidul Social Democrat (PSD) nu vrea să-l voteze pe Nicolae Ciucă, premierul desemnat, în orice condiții. Social-democrații negociază intens cu liberalii, cărora le pun mai multe condiții pentru a le da voturile necesare învestirii în Parlament.

Situația este dificilă în PSD, dat fiind că o parte dintre lideri nu doresc o astfel de alianță care le-ar afecta imaginea în fața propriilor alegători. Aceasta cu atât mai mult cu cât partidul este pe creștere în sondajele de opinie, iar o asociere cu PNL i-ar putea aduce prejudicii de imagine.

Nici primarii PSD nu sunt de acord cu un astfel de acord, mai ales că au avut de suferit din cauza guvernului PNL. O altă tabără susține refacerea USL și intrarea la guvernare alături de PNL într-un guvern cu drepturi depline.