Deputatul PSD a declarat în emisiunea „Prime Time”că a refuzat să pună întrebări la audierile pentru miniștrii din Cabinetul Ludovic Orban 2, pentru că nu a vrut să facă parte „din teatrul acesta”.
„Eu de la bun început le-am spus celor de la comisii că suntem într-o procedură unică de la Revoluție încoace”, a declarat Daniel Zamfir, prin legătură telefonică, în cadrul ediției de miercuri a emisiunii „Prime Time”, pe evz.ro.
„Suntem într-o procedură de neinvestire a miniștrilor”, a mai spus acesta, adăugând că „eu nu vreau să fac parte din teatrul acesta. Nu vreau să întreb pe nici unul despre ce vrea să facă în viitor. Am fost chiar supărat că pierdem vremea cu așa ceva. Săptămâna asta trebuia să discutăm în Parlament legile pe care eu le-am depus, legile cămătăriei.”
Daniel Zamfir a mai afirmat că nu înțelege de ce se întâmplă toată această nebunie. „Care-i rezultatul? Aproape tot Parlamentul este blocat. Pentru că dacă vor fi alegeri în iunie, urmează vacanța parlamentară, iar parlamentul nou ales va începe undeva în septembrie. De ce toată nebunia aceasta? Pentru alegeri cu două luni înainte?”