Contractul colectiv de muncă al funcţionarilor CJ şi al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor prevede acordarea unor venituri de invidiat.
Statutul de funcţionar public sau personal contractual aduce beneficii peste poate salariaţilor de la Consiliul Judeţean şi de la subordonata Direcţie de Evidenţă a Persoanei Neamţ. Şi asta după ce consilierii au aprobat contractul colectiv de muncă, care prevede acordarea unor sporuri, prime şi bonusuri ocazionale de invidiat. Ceva scandal a fost la votarea hotărârii, dar nu pentru neacordarea acestora, ci pentru cuantumul lor în funcţie de vechime. Spor de... antenă Conform contractului, „salariaţii au dreptul la un salariu corespunzător funcţiei pe care o ocupă şi se vor acorda toate indexările stabilite de lege“. Astfel, după numărul de ani în slujba judeţului se acordă spor de vechime, spor de loialitate, spor „pentru condiţii vătămătoare de muncă“, premiu lunar din cheltuelile aferente funcţiilor publice, spor pentru funcţionarii doctoranzi. Urmează un premiu anual, egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea, şi salariu de merit anual în limita a 20% din numărul de posturi prevăzut în statul de funcţii. Nici sărbătorile n-au fost uitate, reuşindu-se obţinerea unui premiu de Crăciun şi a unuia de Paşte. Acesta are valoare fixă, 1.200 de lei brut, pentru fiecare eveniment în parte. Şi eventuala încetare a relaţiilor de muncă prin pensionare se plăteşte, bonificaţia constând într-un salariu mediu brut pe ţară. Revenind la sporul pentru „condiţii vătămătoare de muncă“, acesta s-ar putea traduce printr-un aşa-zis spor de antenă. Angajaţii CJ primesc 10% din salariu pentru că imobilul unde-şi desfăşoară activitatea se află lângă sediul Romtelecom, pe clădire fiind amplasate antene care produc radiaţii. Scandal la sporul de loialitate Consilierii judeţeni au fost de acord cu toate prevederile contractului de muncă, dispute aprinse fiind doar în ceea ce priveşte sporul de loialitate. Tensiunile au pornit în momentul în care s-a propus ca acesta să fie dat în mod egal la toţi angajaţii, în timp ce unii au opinat că el trebuie să fie în concordanţă cu vechimea. „Propun un spor de loialitate de 600 de lei brut. Loialitatea nu creşte odată cu vechimea şi nu are grad de măsurare“, a declarat Dumitru Badea, vicepreşedinte al CJ Neamţ. Alţi consilieri au opinat ca sporul să fie dat la şase luni sau un an de la angajare, dar n-a fost să fie. Şi, după alte contre, 13 aleşi au votat pentru ca prima să fie acordată din prima zi de muncă, dar n-a fost deajuns pentru că 18 au susţinut acordarea în funcţie de vechime. Nemulţumit de decizia plenului, vicele Dumitru Badea a afirmat că o va contesta. „Îmi rezerv dreptul de a contesta această hotărâre la prefect. Eu am înfiinţat sporul de loialitate, tot eu am să-l desfiinţez“, a declarat Badea. Anul trecut, în vară, un control al Curţii de Conturi a stabilit că sporul de loialitate a fost acordat ilegal timp de aproape un an şi jumătate. Fiecare dintre salariaţi ar fi trebuit să returneze eşalonat circa 6.300 de lei, dar decizia a fost contestată în instanţă, câştig având salariaţii. PREMII Ce au votat consilierii > spor de vechime: 3-5 ani - 5% din salariu; 5-10 ani - 10%; 10-15 ani - 15%; 15-20 ani - 20%; peste 20 ani - 25% > spor de loialitate: 0-1 an - 350 lei, 1-3 ani - 450 lei, 3-5 ani - 600 lei, peste 5 ani - 750 de lei. > spor pentru condiţii vătămătoare: 10% din salariul de bază > premiu lunar de 10% din cheltuelile aferente funcţiilor publice, stipulate în statutul de funcţii, iar personalul contractual, premii lunare de 2%. > spor de 15% pentru doctoranzi > premiu anual, egal cu salariul mediu lunar de bază realizat în anul pentru care se face premierea > premiu pentru rezultate deosebite în activitate > primă de concediu conform Statutului funcţionarilor publici > premiu „Crăciun“ şi „Paşte“ - 1.200 de lei brut > premiu „8 Martie“ - 150 de lei > premiu la încetarea raportului de serviciu/ muncă prin pensionare - un salariu mediu brut pe ţară