Primarul Videanu vrea mai mulţi poliţişti în intersecţii

În Bucureşti s-ar circula mult mai bine dacă pe străzi ar exista mai mulţi agenţi de circulaţie, care ar elimina blocajele şi ar asigura o mai bună desfăşurare a traficului. Afirmaţia a fost făcută de primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, care s-a arătat satisfăcut de modul în care a fost organizat Summitul NATO.

Edilul a precizat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că există proiecte de introducere a culoarelor unice pe traseele aglomerate. În acest sens, primarul a anunţat că, pe 15 mai, va fi finalizat managementul de trafic pe culoarul Nord-Sud al Bucureş tiului şi va fi inaugurat Centrul de comandă al managementului de trafic. Videanu a declarat că va fi creat un Centru de comandă al managementului de trafic pe Şoseaua Olteniţei şi un altul final, împreună cu poliţia, în Drumul Taberei. În ceea ce priveşte introducerea unei taxe speciale pentru cei care circulă în centrul Bucureştiului, edilul a afirmat că „va veni vremea când cei care vor conduce oraşul vor lua decizia introducerii acestei taxe“.

În perioada summitului, pe străzile Capitalei au fost mobilizaţi peste 12.000 de jandarmi şi poliţişti, foarte mulţi din provincie, care au contribuit la buna desfăşurare a traficului şi au asigurat securitatea invitaţilor. Organizatorii au pregătit pentru delegaţiile oficiale 17 trasee de transport, de la aeroport la hotel, la Palatul Parlamentului, la evenimente culturale, dar şi un traseu între Palatul Parlamentului şi Cercul Militar Naţional, unde s-a desfăşurat Forumul Transatlantic.