Primarul Nicolae Robu îi cheamă pe timișorebni la protest, deranjat de faptul că guvernanţii ignoră cererea administraţiei locale de finanţare a Centurii ocolitoare a oraşului în partea de sud.
Robu propune ca mitingul să aibă loc imediat ce s einstalează primăvara. ”Ar tebui să arătăm cât de deranjaţi suntem şi printr-un mare miting. Mitinguri pe motive administrative nu prea s-au mai făcut. Cred că nu mai putem să stăm fără o centură a oraşului. În campania electorală s-a afirmat că lipsa centurii de sud din masterplan se va corecta. Nu e un moft pentru noi, nu cerem prea mult, ne-am văzut de treabă până acum, dar vocea noastră trebuie luată în seamă. Nimeni nu are voie să ignore Timişoara şi să o facă în asemenea hal”, a spus Nicolae Robu.
Primarul a precizat că de la începutul mandatului a avut promisiuni neonorate. ”Vor mai fi nişte interacţiuni şi nu mi-aş dori să ajungem la miting şi dacă Guvernul nu va include centura de sud a Timişoarei, atunci va trebui să ieşim în stradă şi îmi pare rău că am ajuns să vorbesc despre aşa ceva. Nu suntem în campania electorală, am fi putut face miting în campania electorală, dar ne-am abţinut”, a mai spus Robu.