Primarul Timișoarei a ieși la o ”miuță” îmbrăcat în costum, la deschiderea sălii de sport a Universității de Vest. Mare amator de fotbal, edilul timișorean nu a rezistat tentației și a executat cu talent câteva pase cu minge, apoi a șutat la poartă.
Universitatea de Vest din Timișoara are, de luni, o nouă sală de sport, de dimensiuni impresionante. Construcția, care măsoară 1.700 de metri pătrați a fost finaizată la 10 ani de la semnarea contractului de execuție. Aceasta se găsește pe strada Popa Șapcă și a costat 3,9 milioane de lei, sumă din care trei milioane de lei provin de la Compania Națională de Investiții, iar restul din fondurile proprii.
”Sala de sport are 150 de locuri pe scaune, iar aici se vor putea desfășura jocuri de echipă, și nu numai. Spațiul din fața sălii nu va rămâne așa, în viitor vom amenaja terenuri de sport în aer liber, pentru că Universitatea de Vest promovează sportul. Activitatea sportivă e mai mult decât o necesitate, ne învață ce înseamnă ambiția, perseverența”, a spus rectorul UVT Marilen Pirtea, în deschiderea evenimentului. Înaintea meciului inaugural din sala de sport, primarul Timișoarei a acaparat mingea și a început să-i paseze rectorului Pirtea, dar și altor jucători prezenți. Primarul Timișoarei a ținut să precizeze că regretă faptul că nu poate să joace fotbal, pentru că are ligamentele întinse de trei săptămâni. ( Fotografii: Adrian Pîclișan)