Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) scoate la licitaţie un teren cu o suprafaţă de 402 metri aparţinând lui Robert Sorin Negoiţă, primarul Sectorului 3 din Capitală.
Potrivit unui anunţ publicat pe site-ul ANAF, licitaţia este programată în data de 29 septembrie, la ora 10:00, iar preţul de pornire este 84.800 lei. Terenul intravilan este situat în Splaiul Unirii nr. 9, localitatea Popeşti Leordeni, judeţul Ilfov.
La preţul de adjudecare se va aplica TVA-ul aferent, conform legislaţiei în vigoare.
Conform celor mai recente date ANAF, Robert Negoiţă are datorii de peste 232 milioane lei la bugetul de stat.