Primarul Sectorului 1 susține că va aduce echipamente de detectare rapidă a Covid-19

Primarul Sectorului 1 susține că va aduce echipamente de detectare rapidă a Covid-19

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, anunță că va aduce in țară un echipament care să permita detectarea  rapidă a COVID-19 pe baza experienţei acumulate la Wuhan.

 

E vorba de achiziţionarea unui computer tomograf cu un soft special care va putea realiza 1000 de teste pentru coronavirus pe zi. Dan Tudorache le cere consilierilor locali să aprobe în ședința de astăzi achiziționarea acestui aparat CT ultra-sofisticat pentru diagnosticarea celor infectați cu noul coronavirus.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit la România TV despre această nouă metodă. "Am avut o discuţie cu domnul primar Tudorache astăzi, l-am pus în legătură cu dl Streinu Cercel. Pot efectua acele testări computer-tomografice, există şi un soft. Rămâne ca împreună cu corpul de specialişti să adopte şi această metodă de screening. Aici este vorba de o imagine CT care, conform unui soft, dă imaginea asta tipică pentru infecţia cu cornavirus", a declarat ministrul Tătaru.

Ne puteți urmări și pe Google News