Primarul oraşului buzoian Nehoiu, Florentin Lungu, care a fost arestat preventiv marţi seară prin decizia Judecătoriei Ploieşti, este acuzat de procurori de săvârşirea mai multor infracţiuni, între care abuz în serviciu, dar şi reducerea suprafeţei fondului forestier fără drept şi tăiere şi sustragere ilegală de arbori.
Potrivit unui comunicat de presă postat miercuri pe site-ul oficial al Ministerului Public, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus, prin ordonanţă, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Florentin Lungu, primar al oraşului Nehoiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals intelectual, reducerea suprafeţei fondului forestier fără drept, instigare la infracţiunile de fals intelectual, abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri, tăiere şi sustragere ilegală de arbori.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în calitate de primar al oraşului Nehoiu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, acesta a îndeplinit un act prin care a urmărit obţinerea pentru sine a unui folos material, respectiv intrarea în proprietatea sa a unui teren în suprafaţă de 3 ha.
De asemenea, în calitate de preşedinte al Comisiei de fond funciar, primarul de la Nehoiu a semnat două procese-verbale de punere în posesie a unei persoane cu o suprafaţă de teren, deşi avea cunoştinţă de faptul că aceste documente conţineau date nereale.
"Totodată, inculpatul a instigat angajaţi ai Primăriei oraşului Nehoiu şi ai Ocolului Silvic Gura Teghii să semneze în fals mai multe acte, să distrugă şi ulterior să rescrie registre de evidenţă a proceselor - verbale de punere în posesie, să întocmească în mod defectuos un plan parcelar, să taie fără drept şi să sustragă material lemnos aflat pe terenul de 3 ha, tăiere ce a fost efectuată pentru crearea unui drum de acces către mai multe construcţii ce îi aparţineau", se mai arată în documentul citat.
Cercetările în acest dosar continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurările cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Florentin Lungu a fost reţinut luni pentru 24 de ore şi prezentat ulterior instanţei cu propunere de arestare preventivă, cererea fiind admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Ploieşti, care a dispus marţi seară emiterea unui mandat de arestare pe numele acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.