Primarul Lugojului, Francisc Boldea, directorul tehnic Negruţiu Cotizo și încă un funcționar au fost audiați, până noaptea trecută, de procurorii anticorupție.
“Nu ne-au spus nimic. Au spus doar să venim la DNA. Sunt vizate toate lucrările pe care le-am făcut în ultimii ani. Nu am avut probleme. Nu este o jignire să fii chemat la o instituţie publică. Sper să se se afle adevărul, să fie bine. Ca şi coordonator de credite am datoria să răspuns întrebărilor. Nu am ce să-mi reproşez” a declarat Boldea, la venirea la audieri.
Primarul Boldea şi cei doi angajaţi au plecat, la ora 22, din sediul DNA Timişoara. Potrivit procurilor, toţi trei au fost audiaţi în calitate de martori, niciunul nefiind pus sub acuzare, momentan. “Am fost întrebaţi de toate investiţiile din ultimii şapte ani. Eu nu fac parte din nicio comisie de licitaţie sau de recepţie la nicio lucrare de investiţii. Eu vin orice de câte ori mă cheamă. Nu trebuie să ne fie ruşine, e normal să fie aşa. Nu am simţit nici cea mai mică conotaţie politică”, a declarat edilul.
Audierile la administrația locală lugojeană au început de săptămâna trecută.
Oamenii legii verifică legalitatea documentelor de la mai multe lucrări de investiții, derulate în perioada 2010 – 2014. Printre acestea se numără cinematograful din Lugoj, piața, ștrandul, bazinul acoperit, podul și reabilitarea mai multor clădiri, investiții efectuate de administrația Boldea care se ridică la peste 10 milioane de euro.