Lucrările de reparare şi consolidare ale Cazinoului din Constanţa vor începe în toamna acestui an, conform primarului interimar Decebal Făgădău. El îl contrazice astfel pe vicepremierul Liviu Dragnea care susţinea că lucrările vor fi terminate în toamna lui 2016, considerând că termenul ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este nerealist.
Cazinoul Constanţa, aflat într-o avansată stare de degradare, a fost preluat, în campanaia electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, de ministerul condus de Liviu Dragnea. Vicepremierul a bătut atunci palma cu Radu Mazăre, chiar în faţa Cazinoului, declarând solemn că „lucrările de reabilitare, care vor costa guvernul vreo 12 milioane euro, vor fi terminate în 2016, nu la alegerile locale ci sigur, până în parlamentare”. Decebal Făgădău spune însă că nu e posibil. „În momentul în care îţi propui să restaurezi Cazinoul într-un an de zile înseamnă că ţi-ai fixat o ţintă nerealistă. Cred că un termen realist de restaurare, chiar oprimist aş zice, este de doi ani, doi ani şi jumătate”.
Lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanţa nu au început. „S-a elaborat studiul de fezabilitate, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici în cadrul Consiliului tehnico-economic, şedinţă care s-a ţinut la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, şi a fost aprobată suma de aproximativ 9,2 milioane de euro pentru resturarea obiectivului Cazino”, a explicat Decebal Făgădău. În perioada următoare, Compania Naţională de Investiţii va demara procedurile pentru organizarea licitaţiei în urma căreia va fi selectat un consorţiu de firme care va proiecta şi executa lucrările de consolidare şi reparare a imobilului. „Am speranţa că undeva la jumătatea acestei toamne lucrările vor putea începe. Este un termen realist", a încheiat Decebal Făgădău.