Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a fost achitat de Tribunalul Alba în dosarul în care era judecat pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Oficialii din cadrul DNA au declarat că vor contesta decizia judeăctorilor cu apel.
În acest dosar, Gheorghe Falcă este acuzat de infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice, urmat de obţinerea unui avantaj patrimonial, cu consecinţe deosebit de grave. Tribunalul Alba a mai decis achitarea celorlalte trei persoane judecate în acest dosar, fiind vorba despre Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme, şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primăriei Arad. Avocații au cerut achitarea la ultimul termen Gheorghiţă Mateuţ, avocatul principal al lui Falcă, a cerut achitarea, la ultimul termen dina cet proces, pe 7 mai 2012, spunând că cele două fapte de care este acuzat Gheorghe Falcă, respectiv luare de mită şi abuz în serviciu, nu au existat şi nu există nicio dovadă că edilul a comis aceste fapte. Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, finul preşedintelui Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru fapte de corupţie. Proces din 2007 Gheorghe Falcă este judecat din 2007 pentru o tranzacţie imobiliară suspectă făcută în anul 2005. Alături de Gheorghe Falcă au mai fost trimişi în judecată Francisc Demeter, administrator al SC Elecon Plus SRL Arad, Radu Gavril Vasil, director al aceleiaşi firme, şi Florica Mioara Popa, şef Serviciu administrare patrimoniu în cadrul Primăriei Arad. Anchetatorii au stabilit că, în cursul lunii martie 2005, în calitate de primar al municipiului Arad, Gheorghe Falcă, ar fi primit de la Francisc Demeter şi de la Radu Vasil un imobil mai valoros cu 111.550 de euro decât apartamentul dat la schimb. Această tranzacţie s-ar fi efectuat pentru ca, în schimb, primarul Falcă să-i favorizeze pe cei doi presupuşi mituitori în obţinerea, la un preţ subevaluat, a unui teren aparţinând Consiliului Local Arad, situat în centrul oraşului. Acuzațiile DNA Potrivit procurorilor anticorupţie, Gheorghe Falcă ar fi primit de la cei doi o casă cu o suprafaţă de 242 metri pătraţi în centrul Aradului, dându-le în schimb un apartament la bloc cu trei camere, proprietate personală, cu o suprafaţă de 90 de metri pătraţi. Anchetatorii au stabilit că diferenţa valorică dintre cele două imobile este de 111.550 de euro. După trei săptămâni, cei doi au vândut apartamentul dobândit cu suma de 80.000 de euro. Ulterior, Falcă ar fi făcut demersuri pentru ca Francisc Demeter şi Radu Vasil să dobândească un teren cu suprafaţa de 52.434 de metri pătraţi, situat în zona centrală a municipiului Arad şi pe care fusese amplasată fosta fabrică SC Zahăr SA Arad.
Potrivit DNA, în acest scop Gheorghe Falcă ar fi constituit o comisie de negociere, special pentru atribuirea acestui teren şi s-ar fi numit preşedinte al comisiei, din care făcea parte şi Florica Popa. Prin subevaluare, valoarea terenului a fost stabilită la 838.944 de euro, sumă cu care SC Elecon Plus SRL a cumpărat terenul de la Consiliul Local Arad. Procurorii: Consiliul Local a fost prejudiciat
După numai o zi de la încheierea tranzacţiei, cumpărătorii ar fi vândut terenul la un preţ de 2.936.304 de euro unei alte societăţi comerciale, rezultând o diferenţă în plus de 2.097.360 de euro faţă de suma plătită pentru acelaşi teren. Anchetatorii au stabilit că suma reprezintă prejudiciul suferit de Consiliul Local Arad şi, totodată, avantaj patrimonial obţinut de reprezentanţii SC Elecon Plus SRL.