Tribunalul Ilfov a hotărât, marți, menținerea măsurii de arest preventiv pentru primarul din Corbeanca, Valeriu Anton, pentru următoarele 30 de zile.
Astfel, Tribunalul Ilfov a respins cererea inculpatului, primarul comunei Corbeanca la momentul faptelor, de a beneficia de măsura arestului la domiciliu. Valeriu Aton fusese reținut la începutul lunii mai în legătură cu fapte de mare corupție.
Procurorii l-au acuzat că ar fi luat mită de la mai multe persoane aproape două milioane de euro și ar fi primit, de asemenea, 16 hectare de teren și pădure, pe care le-a vândut cu peste două milioane de euro.
Valeriu Anton ar fi solicitat acești bani pentru a rezolva cererile de retrocedare a unor terenuri în favoarea persoanelor respective. Primarul din Corbeanca, aflat în funcție din 2008, a menționat în cea mai recentă declarație de avere că are datorii de aproximativ 1,4 milioane de euro către trei persoane fizice și o bancă.
Primarul din Corbeanca rămâne în arest pentru 30 de zile
„În temeiul art. 348 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 207 alin. 2, 4 si 6 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpații Anton Valeriu și Mihăilă Robert Ilie. Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpați până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 30 de zile.
În temeiul art. 348 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 242 alin. 2 C.proc.pen. respinge cererea inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, ca neîntemeiată. În temeiul art. 275 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpaților şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 18.07.2023”, se arată în soluția pe scurt a instanței.
Zilele trecute, Valeriu Anton, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție în dosarul în care este acuzat de luare de mită și spălare de bani, în formă continuată, în legătură cu retrocedări de terenuri.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus trimiterea în justiție a sa în stare de arest preventiv, sub acuzațiile de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și participație improprie la fals intelectual.
În același dosar și pentru aceleași infracțiuni, a fost trimisă în judecată și o altă persoană, presupus a fi nepotul edilului din Corbeanca, Robert Ilie Mihăilă, conform surselor judiciare.