Editura Evenimentul si Capital

Primarul din Baia Mare o susţine pe Elena Udrea la şefia partidului

04_udrea_RZV
Autor: | | 6 Comentarii | 403 Vizualizari

Lista susţinătorilor Elenei Udrea pentru Convenţia partidului de mâine îl cuprinde şi pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş care a afirmat că fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului a demonstrat că este un politician iscusit.

###„O femeie puternică, un politician serios şi iscusit. Un ministru care a ştiut să pună nevoile comunităţilor locale în faţa intereselor politice. Aşa aş caracteriza-o pe doamna Elena Udrea", a declarat azi, Cherecheş. Primarul Municipiului Baia Mare a mai susţinut că Elena Udrea a ajutat comunitatea pe care o reprezintă din postura de ministru. "Ca primar al Municipiului Baia Mare reprezint una dintre multele comunităţi cărora Elena Udrea le-a venit în ajutor, în perioada în care a ocupat funcţia de Ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Chiar dacă în acel moment ne poziţionam în zone politice diferite. Îi sunt recunoscător pentru contractele de finanţare ale proiectelor din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană, pe care le-a semnat în vara anului 2011, venind în sprijinul comunităţii băimărene", a mai subliniat Cherecheş. Primarul din Baia Mare şi-a mai exprimat încrederea că Elena Udrea va reuşi să vigoreze PDL din postura de lider al acestuia. "O guvernare puternică a PSD, alături de PNL şi PC, are nevoie de o opoziţie coerentă. Tocmai de aceea, PD-L trebuie să renască din propria-i cenuşă, având lideri puternici şi coerenţi, care să poată coagula oameni şi echipe în jurul formaţiunii. În contextul apropiatelor alegeri, îi urez succes doamnei Elena Udrea şi, aşa cum a făcut lucruri bune din postura de ministru, am speranţa că va reuşi ca preşedinte, să revigoreze şi partidul din care face parte”, a încheiat edilul. Tabăra Elenei Udrea s-a întărit semnificativ în ultimele zile. Deputatul PDL, Toader Paleologu, un apropiat al taberei "reformiștilor" din partid, a devenit cel mai recent susținător al Elenei Udrea, alături de primarul Clujului, Emil Boc și liderul PDL Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan (Pinalti), cunoscuți ca susținători ai moțiunii Elenei Udrea. În ultimele zile, tabăra care o susține pe Elena Udrea la șefia partidului a devenit din ce în ce mai numeroasă. Astfel, PDL Brașov, una dintre organizațiile cu cei mai mulți delegați, și-a anunțat recent susținerea pentru Elena Udrea prin vocea primarului Brașovului, George Scripcaru. După PDL Braşov, și președintele PDL Harghita, Adrian Trif a anunţat că trece de partea Elenei Udrea în cursa pentru şefia partidului, iar ieri seară, președintele PDL Sector 2, Anca Boagiu a fost prezentă la prezentarea moțiunii fostului ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului la București.

SCHIMBARE de ULTIMA ORA la rezultatele de la Evaluarea nationala! Ce se intampla cu NOTELE postate online

Pagina 1 din 1


Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Partide

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI