Primarul din Baia Mare a lansat un atac devastator la DNA: ”Au ordin de zi pe unitate să execute tot ce mișcă”

Cătălin Cherecheș a vorbit public, pentru prima dată, despre extinderea urmăririi penale împotriva sa, făcută luni de procurorii DNA Cluj. Primarul spune că i-a ajutat pe nişte romi să îngroape un semen iar acum este acuzat de influenţarea alegătorilor, fapta fiind în 2011.

Primarul Cherecheș spune că procurorii DNA au extins urmărirea penală, pentru infracțiuni care însumează jumătate din Codul Penal, motivele acestora fiind unele care nu au niciun argument.

Evenimentul Zilei vă prezintă pe larg acuzațiile făcute de primarul Cherecheș, vorbind și de pungile cu bani, care au ajuns la cîțiva șefi din instituțiile de forță ale Statului Român. În cursul zilei de luni, DNA Cluj a extins urmărirea penală împotriva lui Cherecheș pentru abuz în serviciu și mituirea alegătorilor.

* Am constatat în 2013 că sunt suspect într-un dosar al DNA Cluj, un dosar în care, până azi, am calitatea de suspect pentru cam jumătate din ceea ce cuprinde Codul Penal. Cu siguranță că lucrurile ar fi fost într-o limită normală dacă cineva ar fi evaluat că nu este niciun prejudiciu, sau nicio constituire de parte civilă sau niciun fel de declarație împotriva mea. Dosarul este un dosar fpcut pe o procedură de autosesizare în baza unui mandat pe siguranță națională operat de SRI. După cum bine știți, Curtea Constituțională a taxat foarte clar aceste lucruri.

* Azi constat că această hărțuire continuă și este chiar o bătaie de joc. Aș fi fost chiar amuzat dacă lucrurile nu ar fi fost duse spre extreme.

* Ieri am constatat că s-a extins umrărirea penală pentru fals în declarații. În 2008, am trecut în declarația de avere o sumă de 1.5 milioane de euro, sumă care am primit-o de la mama mea, din vânzarera unui imobil. Ca o chestiune de noaptea minții, se consideră că în 2011, devenind primar și înscriind din nou în declarația de avere suma respectivă, este  vorba despre o altă sumă. Este o prostie care nu are de-a face decât cu ordinul de zi pe unitate primit de procurorii DNA, de a executa tot ce mișcă. Consider că trăim într-un stat de drept, lucru care nu seîntâmplă în această țară. Am considerat că trebuie să vorbesc public de aceste lucruri deoarece nu este vorba doar de mine, ci și de foarte mulți oameni care sunt anchetați de DNA dar și alte instituții cu caracter judiciar.

* Cred că România nu trebuie să fie o țară a abuzurilor și nici o țară în care oamenii trebuie să fie executați după tot felul de liste pe care le fac unii și alții. Sunt chestiuni care țin de procurori care vin din când în când în Baia Mare și au întâlniri cu tot felul de golani locali, încă de prin 2010, care se întâlnesc în tot felul de cârciumi. Cea mai mare corupție din România este chiar la vârful Statului Român, în procuratură, DNA sau serviciile secrete.

* O chestiune care este mai mult decât jignitoare, este să iei telefonul unui individ de moralitate îndoielnică, să iei mesaje din 2011, să observi cum ai ajutat niște oameni pentru o înmormântare sau pentru Ziua Internațională a Romilor, cu anumite sume nesemnificative de bani, sau cu cinci kilograme de carne sau niște beri, acest lucru fiind în 2011, și spunând, tu ca procuror al minunatei DNA, că ai mituit alegătorii în 2012. Tu, Cătălin Cherecheș ajuți niște amărâți ca să te voteze după un an și jumate. Oamenii ăștia ori sunt proști, ori nu mai au niciun Dumnezeu.

* Am observat că foarte mulți dintre martorii propuși de mine, în dosarul de la Tribunalul Cluj, sunt acum chemați la DNA pentru a fi constrânși de a spune ce vor cei de la DNA. Suntem în România anilor 2017, dar similar cu România anilor 1950. Sunt convins că tot cei care fac abuzuri azi, din zona serviciilor secrete, parchetelor, justițiție, toți vor avea de plătit, ori penal, ori material, ori în fața lui Dumnezeu.

* Nu vreau să spun cum în anul 2013, am fost chemat să devin membru UNPR, nu despre o entitate politică, ci o entitate cu caracter mafiot, cu niște oameni care adunau banii în pungă și redistribuirea lor pe la alții, care au dorit să își păstreze anonimatul, care crezând că au astfel de încasatori de prin partide anexate, nu o să li se știe identitatea chiar dacă sunt șefii unor instituții de prim rang din România.