Andrei Chiliman, primarul suspendat al Sectorului 1, a fost trimis în judecată după ce, din proprie inițiativă și fără avizul Consiliului local, a autorizat funcționarea unei terase.
Ajutat de doi subordonați, Marius Petrică Ionescu și Constantina Georgiana Derdene, ambii șefi în Direcția de Utilități Publice a primăriei, Chiliman a semnat autorizația, pe 16 octombrie anul trecut, cu încălcarea unei hotărâri a Consiliului Local.
Astfel, potrivit HCL 181 din noiembrie 2013, „unitatea amplasată într-o zonă rezidenţială a Municipiului Bucureşti trebuie să prezinte acordul proprietarilor imobilelor cu destinaţia de locuinţă cu care se învecinează în dreapta, stânga, vizavi şi spatele unităţii”.
Proprietarul terasei este ținut la secret de procurorii Parchetului Judecătoriei Sector 1, la fel firma care a deschis restaurantul în sectorul lui Chiliman. În ciuda insistențelor noastre, anchetatorii au refuzat să dezvăluie cui aparține terasa, în ciuda faptului că dosarul a fost trimis în judecată și că rechizitoriul a devenit, astfel, public.
Procurorii s-au rezumat să comunice că i-au trimis pe cei trei în judecată sub acuzația de abuz în serviciu după ce au dat autorizație fără acordul unora dintre vecinii direct afectaţi. Mai mult, vecinii ar fi protestat vehement împotriva deschiderii restaurantului, lucru cunoscut de primarul Chiliman.
Două apartamente într-un an
Conform declarațiilor de avere, în calitate de șef serviciu, Georgiana Derdene a încasat anul trecut 20.244 de lei. Șeful ei, Petrică Ionescu este mai avut. Astfel, potrivit documentului, el a cumpărat în 2014 o garsonieră și un apartament cu 4 camere în București, s-a împrumutat cu 300.000 de lei la o bancă în același an și a avut un salariu anual de 30.000 de lei. Am încercat să obținem o replică la acuzațiile procurorilor de la directorul Ionescu. Acesta ne-a transmis că este într-o ședință și nu poate vorbi, dar a promis că o să ne contacteze la finalul acesteia, lucru care nu s-a întâmplat.