Primarul suspendat al municipiului Iași, Gheorghe Nichita, era îndrăgostit până peste cap de Adina Samson, femeia din cauza căreia a ajuns în arrest, după ce edilul ar fi pus Poliția Locală pe urmele sale. Cel puțin așa reiese din niște înregistrări audio realizate, cel mai probabil, chiar de către amantă.
Noi detalii fierbinți despre relația de amor dintre primarul Gheorghe Nichita și Adina Samson, fosta lui amantă. Mai exact, a apărut o înregistrare audio, cel mai probabil realizată de Adina Samson. Din această înregistrare reiese că edilul era îndrăgostit până peste cap și ar fi făcut absolut orice pentru a o recuceri pe cea care l-a băgat la pușcărie și l-a dat jos din funcția de primar. Înregistrarea a fost făcută la începutul acestui an, înainte ca Nichita să fie pus sub acuzare pentru instigare la abuz în serviciu.
Adina Samson: Ți-am zis că am văzut omul din tine când ți-am spus că ești el mai minunat lucru din viața mea. Atunci așa am crezut. Așa simțeam atunci pentru că am văzut omul din tine. Tot timpul ți-am încurajat bunătatea, tot timpul te-am încurajat să cunoști, să-i ajuți pe oameni...am văzut omul, nu te-am văzut ca pe o...ca să te folosesc...Am încercat să te ajut, să te înțeleg Gheorghe Nichita: Crede-mă că sunt un om care te iubește, care este în stare să se schimbe în orice moment, care face eforturi, care recunoaște că te iubește și public și față de toți ceilalți, care nu fuge de tine chiar dacă îi dai cu piciorul. Sunt ca un câine în clipa de faț, aruncat pe stradă.
Adina Samson: Nu ești niciun câine și nici nu ești aruncat pe stradă. Pur și simplu nu mai pot eu continua relația personală.
Gheorghe Nichita Nu...eu relația aia personală o vreau. Pe tine te vreau...pe tine te vreau. Și nu te vreau în sensul faptului (neinteligibil) vino și te culcă cu mine de zece ori sau de o sută de ori. Nu...eu vreau o șanșă. Dă-mi o șansă, măi, fată dragă. Dă-mi o șansă să-ți arăt ce fel de bărbat sunt și ce fel de bărbat pot să fiu. Adina Samson: Da ce fel de bărbat poți să fii? Nu pot continua. Gheorghe Nichita: Dă-mi o șanșă. Șansa este foarte simplu să o dai. Oricui poți să dai șansa asta în viață. Dă-mi o șansă....Înțeleg în clipa de față că te toacă la cap și nu ai ce să faci (cel mai probabil se referă la părinții amantei sale - n.r.). Înțeleg că ai presiunea de acasă continuu și că au timp suficient ca să te îndepărteze de mine...Înțeleg treaba asta. Nu trebuie să știe că suntem împreună. Adina Samson: Nu nu-i vorba de asta. Gheorghe Nichita: Nu-ți cer să faci eforturi foarte mari, să te afișezi cu mine. Îți cer ca să fim...să-mi dai o șansă să mă vezi cum sunt adevărat. Adina Samson: Dar știu cum ești.
Gheorghe Nichita: Să vezi că pot să mă schimb, că pot să fiu altul. Adina Samson: Nu este vorba de asta, nu văd niciun viitor al acestei relații. Gheorghe Nichita: De ce nu vezi niciun viitor? Adina Samson: Nu pot. Nu vreau. Nu mai vreau... Gheorghe Nichita: Ei nu mai poți...Putem. Tu nu vrei să dai o șansă...Dă o șansă relației. Poate o să fie, nu trebuie neapărat să ajungem mâine la căsnicie. Nu-i nevoie să te iau de nevastă. Nu spun asta...dă șansă relației...E păcat să nu dai șansă...Uite ai să vezi...nu te fugăresc, nu te caut, nu-ți fac nimic. Vreau să fac doar ce vrei tu...O șansă! Răspunde la telefon, hai să ne dăm mesaje, hai să ne întâlnim, hai să ieșim... Ieșim numai noi doi, nu mai ieșim cu nimeni după noi. Dă-mi o șansă ca să pot să fiu altul, că nu sunt violentul ălă care dă în fete...nu sunt animalul ăla care îl fugărești din tine și care trebuie să-l alimentezi acumă în tine că asta este... eticheta pe care mi-ai pus-o. Dă-i o șansă acestui om că are și el o viață. Adina Samson: Este un amalgam... Gheorghe Nichita: Totul este un amalgam... Adina Samson:Da, așa este dar la tine este o problemă cu agresivitatea. Gheorghe Nichita: Nu fată...eu de o viață întreagă sunt în luptă cu toți măi, și cu mine însumi. De o viață întreagă mă lupt. De o viață întreagă mă bat cu toți. De o viță întreagă încasez pumni și în nas și în gură și peste tot. De o viață întreagă încerc să răzbat în societatea asta să fac ceva după mine...frumos. Lupt singur, fără să am pe cineva în spate care să facă atâta măcar..."bă fa așa sau așa...fă-te și tu mai bun, lasă tonul mai jos". Sunt singurul care face treaba asta. Și în clipa aceea, consultanți care încearcă să mai spună câte ceva. O viață întreagă am stat printre fotbaliști, între oameni muncitori, între necăjiți, la care dacă nu ridicai tonul și nu te rățoiai așa nu te băgau în seamă. Se amestecă notorietatea cu impulsivitatea, cu violența câte odată.