Primaru’ Mitrică, arestatul de serviciu pentru şefii PNL

Un edil acuzat de corupţie spune că a acţionat la ordinele lui Mihai Voicu, mâna dreaptă a preşedintelui liberal.

Primarul comunei doljene Giurgiţa, Valentin Mitrică, a stat opt luni în arest preventiv şi riscă ani grei de închisoare. Procurorii segărceni au dispus trimiterea sa în judecată, pentru infracţiuni de corupţie, dar au "uitat" să stea de vorbă şi cu presupuşii mituitori. Pe afaceriştii suspectaţi că i-ar fi dat şpagă pentru a câştiga contracte fără licitaţie nu i-a întrebat nimeni nimic. Printre ei, în acte figurează şi Sorin Mirescu, fratele concubinei preşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Dan Mogoş, de asemenea vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL. "M-au convins că, dacă nu fac licitaţii, e doar amendă" În realitate, de afacere s-a ocupat, susţine Mitrică, chiar concubina lui Mogoş, Alina Mirescu. Toate acestea sub oblăduirea preşedintelui PNL Dolj, Mihai Voicu, mâna dreaptă a lui Crin Antonescu. Primarul "Acar Păun" povesteşte: "Prin 2006 - 2007, le-am cerut, într-o şedinţă, la partid, unde era prezent şi domnul Mihai Voicu, bani de investiţii. După o şedinţă de acest gen, domnul Mogoş, atunci director în Prefectură, mi-a spus că, dacă vreau să primesc bani, trebuie să accept anumite condiţii, anumite firme, care să execute aceste lucrări. Mi-a explicat că trebuie să li se întoarcă ceva, ca să aprobe fondurile. Apoi, după aprobarea banilor, mi-a trimis hârtii oficiale că trebuie să urgentăm, că s-a pierdut timp. În paralel, mi-a transmis că nu mai este timp să fac licitaţii, că trebuie să încredinţez direct lucrările, că e legal şi că, în cel mai rău caz, e amendă de 50 – 100 de milioane şi nu e problemă, că amenzile le vor plăti firmele. M-au convins că, dacă nu fac licitaţii, e doar amendă". ACUZAŢII Concubina vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Dolj, Dan Mogoş, s-a ocupat, direct, de afacere Printre firmele care au beneficiat de contracte cu Primăria Giurgiţa se numără şi Alcovit SRL. "Din partea firmei Alcovit eu am ţinut legătura cu domnişoara Alina Mirescu (concubina lui Dan Mogoş - n.r.)", povesteşte primarul Mitrică. Unic acţionar şi administrator al SC Alcovit a fost, de la începutul anului 2007, Sorin Mirescu, fratele concubinei vicepreşedintelui PNL Dolj. Acesta a preluat societatea de la Marius Matei, la vremea respectivă preşedinte al organizaţiei de tineret a PNL. După încheierea contractelor cu Primăria Giurgiţa, SC Alcovit a fost cedată Teodorei Crăciun Mirescu, mama lui Sorin Mirescu, iar, pentru a i se pierde urma, şi-a schimbat sediul, apoi a fuzionat cu o altă firmă, deţinută de aceeaşi persoană, SC Cristalserv, rezultând compania Deconova SRL. Fuziunea s-a făcut în ultima zi a anului 2009, pe 31 decembrie, potrivit menţiunilor din Monitorul Oficial. Procurorii segărceni au "uitat" de beneficiari În rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Valentin Mitrică şi a altor câţiva angajaţi ai Primăriei Giurgiţa se menţionează, la un moment dat: "Inculpatul Mitrică Valentin a atribuit în mod direct contractele de achiziţie publică, fără respectarea procedurilor legale privind organizarea de licitaţii SC Alcovit SRL, contractul nr. 5947/27.09.2009, în valoare de 564.706 lei, fără TVA)". Apoi, în conţinutul rechizitoriului nu se mai face, nicăieri, nicio menţiune referitor această societate co mercială sau la administratorul ei, iar procurorii nu menţionează dacă acesta a fost audiat, ca martor sau inculpat, dacă s-au disjuns cercetările ori s-a dispus vreo măsură în privinţa sa. În privinţa administratorilor altor firme implicate s-a dispus, totuşi, disjungerea. "Din partea firmei Alcovit, eu am ţinut legătura cu Alina Mirescu.“ VALENTIN MITRICĂ, primar acuzat de corupţie REACŢIE Vicepreşedintele CJ Dolj susţine că sunt "probleme personale" Reporterii "Evenimentul zilei" au încercat să vorbească şi cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Dan Mogoş. Acesta s-a dovedit expeditiv şi iritat, susţinând că ar fi vorba despre probleme privind viaţa sa personală, pe care nu doreşte să le discute public: "Nu discut probleme personale. Nu pot să vă spun nimic despre nişte rude ale unui prieten (concubina – n.r.) care ar fi făcut sau nu ar fi făcut ceva. Nu ştiu. Nu are nicio legătură. Vă spun doar atât: eu nu sunt căsătorit. Aceasta este declaraţia mea. La revedere". În zadar au încercat reporterii EVZ să explice că nu este vorba despre viaţa sa personală, ci despre acuzaţii de corupţie, căci Mogoş a închis telefonul. POZIŢIE E dispus să declare totul la DNA Bucureşti Primarul din Giurgiţa declară că a încercat, din arest, să spună toate aceste lucruri anchetatorilor: "Am luat legătura, din penitenciar, cu DNA Craiova. Mi-au replicat că n-am dovezi să probez şi că nu e suficientă declaraţia mea". Mitrică adaugă: "Sunt dispus oricând să declar toate acestea la DNA la Bucureşti".