Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor județene au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie specială pentru limită de vârstă, au stabilit membrii Comisiei specială pentru elaborarea Codului administrativ, din Camera Deputaților. Vicepremierul Paul Stănescu nu le numește pensii speciale dar așteaptă ca parlamentarii să finalizeze proiectul până la sfârșitul acestei sesiuni.
Inițiatorii proiectului arătau că nivelul redus al pensiilor pentru limită de vârstă de care beneficiază primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii CJ “generează profunde inechităţi între pensiile primite de aceştia şi cele primite de unii subodonaţi ai acestora, susţin iniţiatorii în expunerea de motive”. Acum, s-a stabilit că aleșii ar urma să beneficieze de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului. Nu vor beneficia de aceste indemnizaţii speciale primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea de infracţiuni.
Vicepreședintele PSD, Paul Stănescu, aflat la Constanța, a declarat, pentru EVZ, că aleșii trebuie să aibă pensii decente, dându-se pe el ca exemplu. După două mandate de președinte al Consiliului Județean Olt, ar fi primit o pensie de 1580 de lei. “Există o localitate în Olt, Șerbănești se numește. Un primar care a lucrat în primărie de tânăr, de la 18 ani, este la al șaptelea mandat de primar și are pensie 1240 sau 1270 de lei. Nu cred că e bine să aibă o asemenea pensie. Trebuie să găsim o soluție. Pentru că primarii au îndemnizații, nu au spor de vechime sau alt spor și e foarte complicat. Mai ales pentru că până acum când s-au făcut măririle, primarii aveau salariile foarte mici. Nu era bine de loc”, a spus Paul Stănescu.
Vicepremierul crede că “primarii trebuie să aibă o pensie decentă” cerând ca până la sfârșitul sesiunii, parlamentul trebuie să se decidă și în ceea ce privește pensiile primarilor. “Nu știu dacă le putem numi speciale, sau nu știu cum, dar cred că trebuie rezolvat și acest lucru. Și pentru președinții de consilii județene. Eu când am plecat, la 59 de ani, după două mandate de președinte al CJ Olt, ales uninominal, nu vorbesc de activitatea din urmă, sunt inginer, am avut numai funcții de conducere, am făcut o simulare. Vreau să vă spun că pensia cu care eu plecam la 59 de ani era de 1580 de lei. Deci trebuie să fim realiști. Sigur că sunt multe categorii care sunt defavorizate. Toată lumea să aibă venituri decente”, a concluzionat Paul Stănescu.