Primarii s-au supărat pe Guvern. Ce-i nemulțumește

Primarii sunt nemulțumiți de procentul de 63% din impozitul pe venit, ce le-a fost repartizat, prin proiectul de lege a bugetului pe 2020.

UPDATE:  Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat că propunerea Guvernului de alocare a 63% din impozitul pe venit către autorităţile locale, ar trebui să fie suficientă pentru nevoile acestora.

„Există o discuţie între Guvern şi asociaţiile reprezentative ale autorităţilor locale, fie că vorbim de Asociaţia Municipiilor, Asociaţia Oraşelor sau a Comunelor, cu privire la acest mecanism. Discuţiile sunt deschise în continuare. Propunerea Guvernului a fost de alocare a minim 63% din impozitul pe venit direct către autorităţile locale. Credem că soluţia finală, regăsită şi în proiectul legii bugetului de stat, este una care ar trebui să fie suficientă pentru nevoile autorităţilor locale. Este o soluţie discutată cu reprezentanţii comunităţilor locale”, a spus Dancă.

 

Potrivit primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), primarii sunt nemulțumiți pentru că premierul Ludovic Orban nu și-a ținut angajamentul asumat la întâlnirile pe care le-a avut cu reprezentanții AMR. Ei au transmis Guvernului o scrisoare deschisă în care își exrpimă nemulțumirile.

„Acest guvern a reparat anumite lucruri din dezastrul pe care l-a lasat precedentul. Cu privire la alocările de fonduri din impozitul pe venit, ni s-a promis că vor da 65% pentru primării. Apoi, la întâlnirea Comitetului Director, au spus că vor fi 64%, iar acum, vedem în proiectul de buget că vor da 63%. Nu este vorba neapărat de bani, dar ne luptăm pentru niște principii și este un semnal prost să stabilim ceva și să facem altceva. Nu înseamnă că vom închide primăriile, dar haideți să rămânem în zona în care ne respectăm unii pe alții”, a declarat Robert Negoiță.

Pe de altă parte, Negoiță s-a referit și la procentul de 50% din cheltuielile cu asistența socială ale autorităților locale, pe care îl va suporta Guvernul. El a precizat că vor fi primării, de comune sau de orașe mai mici, care nu se vor descurca și vor avea nevoie de ajutor pentru a acoperi diferența de 50%.