Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, proiectul de lege referitor la incompatibilităţi, ca urmare a cererii de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis, stabilind că funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de CJ sunt incompatibile cu cea de reprezentant în AGA în cadrul societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unor societăţi, cu excepţia cazului în care aceştia nu sunt retribuiţi.
Primarii nu pot face parte din societăți comerciale
Recomandarile noastre