Primarii din PNL, în dezacord cu Alina Gorghiu și vasile Blaga

Comitetul Director al Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), condusă de Ilie Bolojan (PNL), a votat, luni, în unanimitate ca la viitoare alegeri primarii să fie aleşi tot dintr-un singur tur de scrutin.

„Poziţia AMR, votată astăzi în Comitetul Executiv, în privinţa alegerii dintr-un tur sau din două tururi a primarilor a fost aceea de a susţine actualele prevederi, de alegere a primarilor dintr-un singur tur de scrutin. Acest vot a fost în unanimitate. Inclusiv eu am votat-o. Aceasta este poziţia AMR, care poate fi invalidată doar de adunarea generală a AMR, ca poziţie. Eu voi susţine acest punct de vedere. Primarii PNL de faţă şi nu numai PNL, PSD şi UDMR au votat această chestiune”, a declarat pentru gandul.info, Ilie Bojolon, primarul municipiului Oradea.

Voința edililor liberali din municipii intră în coliziune cu propunerea conducerii noului PNL.

Co-președinții PNL Alina Gorghiu și Vasile Blaga  au declarat, la 5 ianuarie, într-o conferință comună de presă, că PNL vrea ca primarii și șefii de Consilii Județene să fie aleși în două tururi de scrutin.