Piedone se întoarce primar la Sectorului 5. Prefectul Capitalei a semnat ordinul de repunere în funcție

Piedone se întoarce primar la Sectorului 5. Prefectul Capitalei a semnat ordinul de repunere în funcție Sursa foto: INQUAM_Photos

Cristian Popescu Piedone își reia funcția de primar al Sectorului 5 al Bucureștiului, după ce în urmă cu puțin timp acesta a semnat ordinul de repunere în funcție.

Din acest moment, Cristian Popescu Piedone poate fi considerat din nou primar al Sectorului 5. Potrivit unui comunicat al Prefecturii București, nu mai există motive ca mandatul de primar al acestuia să fie întrerupt. Tot azi, Prefectul capitalei a semnat și el ordinul de repunere în funcție, asta după ce Piedone a fost eliberat din închisoare, după un an și o lună.

Cel mai probabil, începând de luni, Cristian Popescu Piedone se va întoarce și fizic la primărie, iar acesta spunea miercuri, după ieșirea din închisoare, că nu renunță la mandatul său, promițând mai multe schimbări.

Este de așteptat ca tot săptămâna viitoare să aibă loc și o conferință de presă, dar și o primă ședință de Consiliu Local la Primăria Sectorului 5.

Ne puteți urmări și pe Google News

Piedone a fost eliberat din închisoare

Cristian Popescu Piedone a fost eliberat din penitenciar după ce a fost achitat de către instanța supremă în dosarul Colectiv. În mai 2022, el fusese condamnat la 4 ani de închisoare, dar a executat doar un an și o lună. „M-am rugat la Dumnezeu să le deschidă ochii judecătorilor. Voi fi repus în funcție, voi duce sectorul până la capăt”, a spus fostul primar al sectorului 5.

Întrebat dacă putea să facă ceva pentru evitarea tragediei, Piedone a spus: „Nu am eu ce să fac, primar, executant al legilor, dacă legiutorul nu impune. Azi cum intrăm domnilor în cluburi? Nu a făcut nimic statul și mă întrebați pe mine? Nu, nu s-a schimbat nimic, nu s-a schimbat legislația. Nu, eu nu aveam cum să previn”.

Dacă copiii mei erau acolo, în acea seară, tot le spuneam că sunt nevinovat”, a mai spus Cristian Popescu Piedone.

În 2015, Cristian Popescu Piedone ocupa funcția de primar al Sectorului 4 atunci când a avut loc tragicul incendiu de la Clubul Colectiv, soldat cu moartea a 65 de tineri și rănirea gravă a aproape 200 de persoane. După proces, Piedone a fost condamnat inițial la opt ani de închisoare, însă ulterior pedeapsa i-a fost redusă la patru ani de închisoare, pe data de 12 mai 2022.

El a fost găsit vinovat de abuz în serviciu în ceea ce privește eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru Clubul Colectiv. De-a lungul timpului, Piedone a susținut constant că este nevinovat.