Primăria Timișoara pompează noi bani în compania de termoficare a orașului

Primăria Timișoara pompează noi bani în compania de termoficare a orașului

Primăria Timișoara pompează bani în compania de termoficare a orașului. După ce s-a împrumutat ca să achite din facturi, municipalitatea alocă acum bani pentru alte datorii. În replică, pentru eficientizarea afacerii, oficialii comoaniei anunță reduceri de personal.

Consiliul Local Timișoara a aprobat, marți, în ședința extraordinară, noi alocări de fonduri pentru compania de termoficare Colterm. S-a votat un proiect de hotărâre cu privire la „acoperirea integrală, din surse de la bugetul local, a pierderilor induse, aferente anului 2017, din prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat, către populație”. În total, este vorba de peste 36 de milioane de lei, inclusiv TVA.

La sfârșitul anului trecut, Primăria Timișoara a luat un împrumut de 102 milioane de lei pentru Colterm, prin Trezorerie, pentru plata facturilor în sezonul rece. Acum, în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre se explică necesitatea alocării celor 36 de milioane de lei:  Colterm are obligații de plată restantă către „furnizorii de combustibili (inclusiv transport), apă și energie electrică”.

Primarul Nicolae Robu a explicat faptul că „din veniturile noastre proprii vor fi plătiți banii pentru pierderile de la Colterm, cum am plătit de fiecare dată. Colterm lucrează cu pierderi induse și periodic ați văzut că în consiliul local se aprobă acoperirea acelor pierderi. Noi facem toate eforturile să ținem în viață Colterm-ul”.

Ne puteți urmări și pe Google News