Un celebru avocat clujean și alte 15 familii, care locuiesc într-un cartier de case din Cluj Napoca, acuză Primăria Cluj Napoca că a autorizat construcția de imobile colective, adică case cu cel mult un etaj, pe când în realitate în zonă s-a ridicat un bloc cu patru etaje.
În timp ce DNA Cluj face descinderi la Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj Napoca, sau mai bine spus, doar se face că face descinderi, clujenii se plâng zilnic de monstruozitățile imobiliare care sunt autorizate de către această Direcție din cadrul Primăriei condusă de celebrul Emil Boc.
Avocatul Anatol Pânzaru, din Baroul Cluj a contestat faptul că a fost emisă o Hotărâre de Consiliul Local prin care a fost validată autorizația de construire. Avocatul Pânzaru susține că, ținând cont de aspectele legate de înălțimea construcțiilor, amplasarea pe parcelă, accesul la drumul public și indicatorii urbanistici, construcțiile puteau fi autorizate strict la caracterul zonei astfel cum acesta este dat de actuala reglementare legală. ”În zonă sunt permise construirea de locuințe cu regim redus de înălțime, individuale și locuințe colective mici și nu imobile mixte. Mă tot uit la construcția asta și nu înțeleg care sunt cele două locuințe individuale. Eu văd un bloc care are patru etaje. Oare cei de la Primăria Cluj Napoca ce văd când se uită la această construcție? Mă abțin să fac comentarii dar noi vom merge pe calea legală și dacă Primăria nu oprește lucrările și anulează autorizația de construire, vom ataca în instanță aceste documente oficiale emise”, a spus avocatul Pânzaru.
Funcționarii de la Urbanism se fac că plouă
Blocul cu cinci etaje, este construit de un dezvoltator imobiliar din Cluj Napoca, Ioan Toșa și fiul unui valutist clujean, Andrei Boca.
Avocatul Pânzaru mai arată în contestația înregistrată la Primăria Cluj Napoca că funcționarii acestei instituții au autorizat această construcție în baza vechiului Plan de Urbanism General, valabil între anii 1999 și 2014, în condițiile în care autorizația de construire a fost emisă în anul 2016, când, în Cluj Napoca, este valabil un alt Plan Urbanistic General. ”Această autorizație trebuia emisă strict pe baza Regulamentului Local de Urbanism aferent PUG aprobat prin HCL nr.493/2016, întrucât nu a fost emisă în intervalul de 18 luni în care documentatiile de urbanism PUZ si PUD menționate la al.4 din art.31 își păstrează valabilitatea , neexistând un PUD adoptat anterior intrării în vigoare a HCL nr.493/2015”, spune avocatul.
O altă neregulă la acest proiect este legată de drumul de acces în zona respectivă, fiind proiectată o alee cu o lățime de șase metri. Numai că, în acte, funționarii Primăriei CLuj Napoca confundă străzile și zonele, astfel că într-un referat al Direcției de Urbanism se prevede că accesul auto și pietonal se va realiza din strada Vânătorului, în timp ce în Planul Urbanistic de Detaliu se prevede un acces de pe strada Vântului.
Funcționarii Primăriei cer acte iar DNA se face că plouă
Un alt localnic care locuiește pe strada Vânătorului, a scris pe site-ul domnuleprimar.ro, că în zonă ”răsar” câteva blocuri de 4-5 etaje. ”Nu există infrastructură în zonă. Nu e zonă de blocuri. Dealul e oricum slăbit de atâtea construcţii. Puteţi verifica cum e posibil în 2016 să se dea asemenea autorizaţii de construcţie? Nu există drum, nimic! Vom transforma această zonă într-o Bună Ziua - case, blocuri, mărăcini, noroi, aglomeraţie! Era vorba de un Plan Urbanistic Zonal/Plan Urbanistic de Detaliu al oraşului făcut pentru cetăţeni şi pentru un oraş civilizat şi care să arate bine". În plus, clujeanul mai spune că în zonă există alunecări de teren iar o astfel de construcție va duce la o degradare a stabilității solului.
În tot acest timp, DNA Cluj, deși a făcut percheziții la biroul directorului Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei CLuj Napoca, Corina Ciuban, încă rezultatele nu au apărut.