Primăria Capitalei vrea să facă firmă de dezinsectie si deratizare

Primăria Capitalei vrea să facă firmă de dezinsectie si deratizare

Pe 28 septembrie 2016, Gabriela Firea anunţa că din 2017 o structură din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau chiar o societate nou înfiinţată s-ar putea ocupa de serviciile de dezinsecţie şi deratizare.

O societate comercială care să realizeze dezinsecţia, dezinfecţia, deratizarea, precum şi efectuarea de tratamente fitosanitare, ar urma să fie înfiinţată în Bucureşti, conform unui proiect de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Capitalei din 30 ianuarie.  "Se dă acordul de principiu privind organizarea unei societăţi comerciale, având ca obiect principal prestarea activităţii de salubrizare - dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi efectuarea de tratamente fitosanitare. Direcţiile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului General al Municipiului Bucureşti şi Centrul de Protecţie a Plantelor Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri", reiese din proiect.  Expunerea de motive este semnată de primarul general, Gabriela Firea.  "Pentru dezvoltarea şi funcţionarea activităţii de salubrizare - dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare şi pentru a avea controlul în orice moment asupra modului de efectuare a activităţii şi a avea în permanent informaţii cu privire la realizarea parametrilor de performanţă, considerăm oportun să se înfiinţeze o societate comercială, această societate urmând a efectua activităţi de salubrizare - dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare, aşa cum sunt ele prevăzute în Ordinul ANRSC nr. 82/09.03.2015 - privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor emis de către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice cât şi tratamente fitosanitare", se arată în raportul de specialitate.  Pe 28 septembrie 2016, Gabriela Firea anunţa că din 2017 o structură din subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau chiar o societate nou înfiinţată s-ar putea ocupa de serviciile de dezinsecţie şi deratizare.  "Suntem în analiză în ceea ce priveşte serviciul de deratizare şi dezinsecţie. Nu sunt deloc mulţumită cu ceea ce s-a întâmplat anul acesta. Contractul vechi a expirat în decembrie 2015, licitaţia a pornit foarte târziu, prin luna mai. Compania care a realizat dezinsecţie şi deratizare în Capitală practic îşi obţinea acest contract fără licitaţie în ultimii şase ani, prin prelungirea automată a contractului iniţial, ceea ce consider că era o metodă total netransparentă. (...) În perioada următoare - pentru că acum suntem în analiză pentru conturarea draftului bugetului pe anul viitor - studiem foarte serios posibilitatea şi oportunitatea înfiinţării unei societăţi. Sau una dintre structurile deja existente în subordinea CGMB să se ocupe anul viitor, cu mijloace bugetare mult mai reduse de dezinsecţie şi deratizare, pentru că acest experiment testat - din nefericire, fiindcă nu am avut altă posibilitate anul acesta, şi anume delegarea acestor competenţe la sectoare - nu a dat rezultatele dorite pentru simplul motiv că sectoarele nu erau pregătite să facă faţă acestei activităţi", preciza Firea, la momentul respectiv.

Zeci de milioane de euro pe stropiri

În februarie 2010, „Evenimentul zilei” a dezvăluit faptul că a expirat contractul privind deratizarea și dezinsecția Capitalei, iar viceprimarul de la acea vreme, Victor Iovici, a semnat prelungirea acestuia - printr-un act adițional considerat ilegal de ANRMAP.

Ne puteți urmări și pe Google News

La scurt timp, edilii Capitalei au anunțat că vor organiza o licitație publică pentru contractarea serviciilor de deratizare și de dezinsecție. Nici sumele exacte încasate de 3 D România nu se știu. Astfel, în 2010, reprezentantul societății 3D România- Andrei Leca, firmă care deține monopolul stropirilor de aproape 18 ani, a declarat, pentru EVZ, că societatea ar fi încasat 42 de milioane de euro în 14 ani.

Pe de altă parte, contractele încheiate între societate și Primăria Capitalei, și completate cu acte adiționale în perioada 1996-2010, arată că în conturile firmei ar fi fost virați doar 32,2 milioane de euro. Potrivit informațiilor obținute de EVZ, bani ar fi fost plătiți societății 3D România firmă care deține monopolul în cea ce privește deratizarea și dezinsecția în Capitală.