Doi primari au fost excluși de PNL după ce au participat la mitingul PSD-ALDE împotriva abuzurilor și pentru apărarea statului de drept, din 9 iunie 2018, din București.
Potrivit Digi24, Savu Ungureanu, primar Slătioara, este unul dintre participanții la mitingul PSD. Alesul recunoaște că a participat la miting și mărturisește că voia de mai mult timp să treacă la PSD. Nu a fost singur la miting, ci alături de toți angajații primăriei.
De asemenea, Liviu Anuţa, primar Voineasa, ar fi fost prezent la mitingul din Capitală.
Conducerea PNL nu a stat pe gânduri și i-a exclus imediat pe cei doi primari.
Liviu Voiculescu, președinte PNL Olt, a declarat, potrivit sursei citate: „Nu putem tolera ca doi primari aleşi pe listele Partidului Naţional Liberal să participe la un miting organizat de PSD. Nu putem accepta ca nişte primari să meargă la un congres PSD şi să-l aplaude pe Dragnea”.