Secretara de la Consiliul Local, Felicia Spulber, îl protejează de mai bine de un pe Ionel Vatamanu, care ar fi trebuit să elibereze funcţia de primar pe care o deţine. Acesta se agaţă de un act ce trebuie întocmit chiar de Consiliul Local, dar care nu a fost emis.
Secretara a ignorat complet trei judecători, mai mulţi prefecţi, ba chiar şi un minister. Pe 26 octombrie se împlineşte un an de când primarul Vatamanu ar fi trebuit să elibere funcţia.
Lipsa unui referat semnat de secretara Consiliului Local îl menţine în funcţie. Secretara Felicia Spulber nu a întocmit actul nici după ce a fost chemată la Comisia de Disciplină a Prefecturii şi nici după ce Parchetul din Paşcani a început urmărirea penală împotriva ei.
Consiliul Local (CL) trebuie să întocmească referatul de încetare a mandatului adresat Prefecturii cea care apoi decretează scoaterea din funcţie. Din cauză că nu şi-a realizat îndatoririle, Felicia Spulber, secretara de la Consiliul Local Târgu Frumos, a căpătat un dosar penal pentru abuz în serviciu.
Ionel Vatamanu a fost condamnat definitiv în octombrie 2016, iar decizia şi motivarea le-a primit o lună mai târziu, în noiembrie. „Decizia penală 700/2014 a fost redactată la data de 23 noiembrie 2016 şi comunicată la data de 28 noiembrie 2016. Decizia a fost comunicată inculpatului Ionel Vatamanu prin intermediul serviciilor poştale. Există la dosar toate menţiunile cu privire la data redactării, data comunicării şi dovada de comunicare în parte”, a transmis Judecătoria Paşcani.
Pentru că a refuzat să întocmească referatul prin care Prefectura să poată emite ordinul de încetarea mandatului pentru Ionel Vatamanu, Felicia Spulber are plângere penală făcută de fostul prefect Marian Grigoraş. Pentru abuz în serviciu.
“La nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Iaşi este în lucru un dosar penal, înregistrat cu număr unic la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani. Faţă de persoana în cauză a fost pusă în mişcare urmărirea penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi.
Acelaşi lucru îl precizează şi Direcţia Informare şi Relaţii publice a Ministerului, scrie ReporterIS.
„Având în vedere faptul că secretarul oraşului Târgu Frumos nu a transmis referatul în cauză, însoţit de documentele justificative, Instituţia Prefectului - Judeţul Iaşi a transmis sentinţa către secretar şi a fost reiterată solicitarea cu privire la transmiterea referatului.
Secretarul în discuţie nu a dat curs solicitării nici de această dată, prefectul menţionează că faţă de acesta au fost dispuse măsuri cu privire la sesizarea Comisiei de disciplină a secretarilor, constituită la nivelul Judeţului Iaşi, precum şi sesizarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi”.