Florentin Pandale, primarul independent al oraşului Voluntari, a lansat un apel către toţi primarii din România, indiferent de partid, să-şi convingă parlamentarii care îi reprezintă să nu susţină proiectul bugetului pe 2018. Soţul Gabrielei Firea, primarul PSD al Capitalei, afirmă că oraşul pe care îl conduce va pierde nu mai puţin de 8 milioane de euro din bugetul de 40 de milioane, din cauza "revoluţiei fiscale" a Guvernului Tudose. Pandele anunţă că, dacă lucrurile nu se vor rezolva în acest fel, va protesta în Piaţa Victoriei, gest la care îi îndeamnă şi pe alţi primari.
Totuşi, edilul susţine că nu se alătură protestelor #rezist, ci va protesta separat, lansând şi o ironie la adresa Jandarmeriei care a permis agresarea unui bătrân de către un protestatar #rezist.
Florentin Pandele, primarul din Voluntari, a lansat un apel către toți primarii, cărora le-a cerut să folosească "toate pârghiile legale” pentru a convinge parlamentarii să nu susțină proiectul de buget pe 2018. În caz contrar, a amenințat el, ar putea ieși la proteste în Piața Victoriei.
Mesajul lui Pandele a fost publicat de stiripesurse.ro:
"Apel către primarii din România,
În preajma alegerilor parlamentare, candidaţii tuturor formaţiunilor politice vin şi ne conving că vor lupta pentru alegătorii lor!
Parlamentarii pleacă şi se întorc peste 4 ani aplicând aceeaşi strategie.
Astăzi guvernul a întocmit proiectul de buget pentru anul 2018, buget care ne va vitreji de foarte multe fonduri.
De exemplu, în anul 2017, după calculele aproximative ale speciliştilor din Primăria oraşului Voluntari, bugetul anului următor va pierde cc. 8 milioane de euro din cele aproximativ 40 de milioane de euro (bugetul total estimat al U.A.T.-ului pe anul în curs).
Aceeaşi formulă este valabilă pentru toate unităţile administrativ-teritoriale din România, indiferent de rang.
În consecinţă, fac apel la dumneavostră ca împreună, indiferent de formaţiunea politică din care faceţi parte, inclusiv primarii independenţi, să uzităm de toate pârghiile legale pentru a ne convinge parlamentarii care ne reprezintă (care ar trebui să ne reprezinte) să ne susţină în acest demers.
Domnul Dragnea ne spune să ne uităm pe anexele bugetului (anexe pe care le-au văzut doar ei!...), acolo probabil, după votul plenului, vom vedea cât pierde fiecare U.A.T..
În caz contrar îmi rezev dreptul de a protesta în piaţa "protestelor" nu pentru mine, ci pentru cetăţenii pe care, vremelnic, îi reprezint.
Nu mă alătur protestatarilor #rezist, respect Constituţia şi ordinea de drept în România, îmi iubesc patria şi pământul strămoşesc şi nu sunt manevreat de nimeni din interiorul sau din exteriorul ţării.
Am depus jurământ militar ca ofiţer să apăr România!
P.S.:
Primul-ministru al României, în urmă cu câteva zile, a încurajat manifestaţiile care se desfăşoară în faţa Guvernului.
Dacă instituţiile abilitate ale statului nu au luat măsuri împotriva celor care îşi exprimă opiniile în acest spaţiu, nu văd de ce eu, voi, noi toţi care reprezentăm cetăţenii în administraţia publică locală nu am putea manifesta pentru apărarea drepturilor acestora!
Nu trebuie să ne facem probleme pentru siguranţa noastră, Jandarmeria este promptă, are şefi de obiectiv vigilenţi şi intervine rapid (până să ne luăm boxul în faţă)."