Augustin Lazăr, procurorul general al României, spune că autorităţile au propria lor competenţă, iar cine se consideră lezat poate să ceară să fie sesizate organele competente pentru a se face verificări, referindu-se la intervenţia jandarmilor de miercuri seara din Piaţa Victoriei.
„Autorităţile au propria lor competenţă, procurorii sunt cei care examinează maniera în care au lucrat, noi nu le putem spune cum să procedeze. (...) Cine se consideră lezat poate să ceară să fie sesizate organele competente pentru a se face verificări”, a spus Lazăr, potrivit Agerpres.ro.
În același timp, Lazăr a arătat că nu doreşte să comenteze activitatea altor instituţii, după ce un jurnalist a remarcat că jandarmii nu fac niciun fel de diferenţă între un adult şi un copil atunci când intervin.
„Eu nu aş dori să comentez activitatea altor instituţii, ei ştiu mai bine ce proceduri au pentru fiecare situaţie, eu vă pot spune pentru Ministerul Public - minorii sunt trataţi în mod special de procurori specializaţi care îi audiază şi care desfăşoară nişte proceduri specifice pentru audiere în cadrul judiciar”, a adăugat Lazăr.
Procurorul general a participat joi la deschiderea lucrărilor unui grup de lucru în materie de familie şi protecţia minorilor.