Prima reacție din PSD, după consultările de la Cotroceni: Iohannis, eşti mulţumit?

Prima reacție din PSD, după consultările de la Cotroceni: Iohannis, eşti mulţumit?

Deputatul Vasile-Daniel Suciu, din partea Partidului Social Democrat, atacă crunt PNL-ul după decizia preşedintelui Iohannis de a-l desemna, din nou, pe Ludovic Orban.

Daniel Suciu, fost ministru din partea PSD, a avut o reacţie extrem de dură după ce Klaus Iohannis l-a desemnat premier din nou pe Ludovic Orban.

„V-ați jucat de-a guvernarea, anticipatele, ați fugit rușinos ieri, v-ați măcelărit între voi la PNL, totul pe fondul unei crize majore. Ce doamne să mai înțeleagă oamenii, cei care înfruntă aproape singuri această epidemie? Avem premier demis, interimar, izolat și desemnat", scrie deputatul pe social media.

Iohannis, eşti mulţumit?

„Credeam că le-am văzut pe toate. M-am înșelat! Dacă nu cumva ne-au infectat idioții de la PNL, mâine voi merge și mă voi gândi doar că la situații extraordinare, măsuri extraordinare. Orban, Iohannis, nu meritați decât dispreț. Nu meritați nimic, bătaia voastră de joc la adresa românilor va rămâne multă vreme de acum înainte, pentru că ce ați făcut voi este fără precedent. Acum am devenit maturi și consistenți? Acum sunt bune voturile noastre impostorilor? Orbane, de la Vila Lac e simplu să conduci țara asta? Iohannis, ești mulțumit?”, a concluzionat Suciu pe contul personal de Facebook.

Ne puteți urmări și pe Google News