„După un CEx destul de îndelungat în fiecare coleg și-a spus opinia după alegerile prezidențiale(…) am înțeles opinia colegilor mei, faptul că se dorește o resetare a partidului, că cineva trebuie să își asume responsabilitatea. Eu consider că a trebuit să îmi dau demisia din funcția de președinte al PSD. Consider că am făcut tot ce ne-a stat în putință. Vreau să le garantez colegilor mei că din această echipă, care va acționa pentru câștigarea viitoarelor alegeri, va face parte și Viorica Dăncilă.”, a declarat Viorica Dăncilă, la finalul CEx-ului.

Liderul social-democrat, Viorica Dăncilă, a anunţat încă de duminică seară că va fi făcută o analiză a rezultatului obţinut în turul doi al alegerilor prezidenţiale la CExN al partidului, menţionând că deşi unii îi cer demisia, nu va face acest gest.

„Eu ştiu că mulţi vor să plec eu, dar de data aceasta nu am să fac acest lucru, pentru că eu consider că partidul este mai important şi consolidarea noastră pentru alegerile locale şi parlamentare mult mai importantă decât lupta politică din interiorul partidului”, a susţinut Dăncilă.