"Prima fiică", de pe podium la urne

Acesta este titlul cu care cotidianul italian Corriere della Sera anunţă înscrierea Elenei Băsescu în cursa pentru alegerile europarlamentare.

"Fiica preşedintelui îi deranjează chiar şi pe cei loiali lui Traian Băsescu! [...] România nu are nevoie de o Barbie care să apere interesele naţionale", continuă publicaţia care citează mai multe bloguri şi editoriale.

În mai puţin de o lună, Elena Băsescu a strâns dublul celor o sută de mii de semnături necesare pentru a-şi înscrie candidatura pentru un loc de europarlamentar. Acum, "teribila fiică a preşedintelui României" ţinteşte direct spre Bruxelles, mai scrie Corriere della Sera, care adaugă că este nepotrivită pentru funcţia pe care o vizează. Publicaţia nu uită să reamintească nici de greşelile gramaticale ale Elenei, dar nici de faptul că aceasta are o diplomă în Relaţii Internaţionale, de stagiul efectuat la Parlamentul European şi de faptul că lucrează ca economist la o mare firmă bucureşteană. Două piedici: viaţa de model şi gramatica

Fotografiile de lângă maşini, de pe cal sau de pe cat-walk, precum şi greşelile pe care aceasta continuă să le comită în conferinţele de presă sau la petreceri, o discreditează, este de părere Corriere della Sera.

În plus, ziarul italian aminteşte că decizia Elenei Băsescu de a candida pentru Parlamentul European a stârnit un val de nemulţumiri în rândul membrilor PDL, fiind "somată" să îşi retragă numele de pe lista candidaţilor europarlamentari ai PDL de către Alina Mungiu-Pippidi, preşedinta Societăţii Academice din România.

Publicaţia aminteşte şi câteva dintre cele mai răsunătoare editoriale apărute în presă şi care făceau referire la candidatura mezinei preşedintelui: "Salvaţi-o pe Elena Băsescu!"- este titlul unui editorial din Evenimentul zilei; "Elena Băsescu are nevoie de un proiect, nu de un loc în Parlament", "România nu are nevoie de o Barbie care să apere interesele naţionale" sunt câteva dintre titlurile citate de Corriere della Sera.

Atacuri din presa internaţională

Acesta nu este prima publicaţie internaţională care scrie ample articole despre Elena Băsescu şi despre candidatura acesteia pentru Parlamentul European.

În urmă cu o lună, în cotidianul "La Repubblica" a apărut un editorial intitulat "Mă trimite tata Băsescu: Elena în parlament", însă, printre fotografiile publicate s-au strecurat şi unele în care erau înfăţişaţi Monica şi Irinel Columbeanu.

Elena Băsescu a luat poziţie oficială vis-a-vis de cele scrise de către agenţia Associated Press, care scria că "ţopăie pe podium, petrece în cluburi până dimineaţa şi mutilează gramatica".