BNR ar putea valida in aceasta saptamana primele norme ale unei banci comerciale referitoare la noile conditii de acordare a creditelor persoanelor fizice, a anuntat ieri prim-viceguvernatorul Florin Georgescu.
„Saptamana aceasta am putea da prima validare (n.r. - a normelor depuse de o banca comerciala), daca isi face temele”, a spus Georgescu. Pana in prezent, 11 institutii de credit au depus la BNR proiecte de norme pentru a acorda credite relaxate persoanelor fizice. Acestea sunt analizate de Directia de Supraveghere a BNR.
Prin normele proprii, bancile vor stabili cat de mari pot fi ratele pe care le pot angaja clientii. Acestea au insa obligatia de a include in normele de creditare a populatiei veniturile care sunt eligibile, respectiv cheltuielile minime pentru a trai.
Alpha Bank a anuntat ca intentioneaza sa acorde credite pentru locuinte cu avans de cel mult 15%. In acelasi timp, reprezentantii Volksbank au afirmat ca intentioneaza sa le permita familiilor care castiga 1.000 de euro sa aiba rate la casa de 500 de euro.
In prezent, bancile dau credite respectand vechile reguli: rate de 30% din venituri la creditele de consum, de 35% la cele pentru case, fara ca valoarea ratelor angajate de un client sau de o familie sa depaseasca 40% din venituri.