Un prieten al fostului creator de modă Răzvan Ciobanu a fost arestat. Acuzațiile sunt foarte grave

Un prieten al fostului creator de modă Răzvan Ciobanu a fost arestat. Acuzațiile sunt foarte grave

Unul dintre apropiații fostului creator de modă Răzvan Ciobanu a fost arestat la domiciliu. Este vorba despre iordanianul Suhaib Meshah cel care a fost surprins în casa fostului designer, chiar în ziua în care acesta şi-a găsit sfârşitul în accidentul auto de pe litoral.

Cetățeanul iordanian, Suhaib Meshah, cunoscut în cercurile din lumea mondenă a fost arestat într-un dosar ce vizează traficul de persoane.Procurorii DIICOT care se ocupă de dosarul de trafic de persoane ce-l vizează pe fostul amic al designerului Răzban Ciobanu au cerut magistraților de la Tribunalul Brașov să înlocuiască controlul judiciar dispus în cazul iordanianului cu măsura arestării preventive pentru o durată de 30 de zile.

 Pe lângă obligația de a nu părăsi imobilul, pe durata arestului la domiciliu, Suhaib Meshah trebuie să respecte cu strictețe mai multe reguli impuse de instanță. Trebuie să se prezinte în faţa organului de urmărire penală ori de câte ori este chemat și să nu comunice cu persoanele vătămate. În caz contrar, tânărul riscă înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu arestarea preventivă, scrie b1.ro

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit unor surse judiciare, în luna mai a anului trecut, Suhaib ar fi recrutat o tânără de 20 de ani cu scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. De altfel la în ceputul anului, individul i-ar fi facilitat tinerei transportul și cazarea succesiv în Spania, Suedia și Franța, acolo unde ar fi ameninţat o prin violenţă să practice prostituția în folosul său. Se pare că iordanianul ar fi câștigat aproximativ 6.000 de euro de pe urma exploatării sexuale a tinerei.