Prezidențiale 2019 - Turul II. A început votul, au început problemele

Alegeri prezidențiale Sursa foto. EVZ

Primele secţii de votare pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale s-au deschis în Noua Zeelandă, în timp ce în țară continuă campania.

Potrivit rezultatelor din primul tur, în cursa finală pentru Cotroceni au intrat actualul şef al statului, Klaus Iohannis, care candidează pentru un nou mandat din partea PNL, şi Viorica Dăncilă, reprezentanta PSD.

Campania electorală pentru turul al doilea al prezidențialelor a început pe 15 noiembrie şi se va încheia sâmbătă, la ora 7:00.

După încheierea campaniei electorale, se interzice difuzarea de mesaje electorale în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate. În ziua votării, este interzisă prezentarea sondajelor de opinie realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării.

Votul în străinătate

Tot vineri este prima zi în care românii din străinătate se pot prezenta la urne pentru a vota în turul al doilea al prezidenţialelor.

La secţiile de votare din străinătate, se votează pe durata a trei zile, ca şi la primul tur, conform următorului program: vineri, între orele 12,00 - 21,00; sâmbătă, între orele 7,00 - 21,00; duminică, între orele 7,00 - 21,00. În toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21,00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei.

Potrivit legii, pot vota la secţiile de votare din străinătate cetăţenii români care în ziua alegerilor se află în străinătate, indiferent de motivul prezenţei acestora pe teritoriul altei ţări - domiciliaţi, rezidenţi sau turişti.

La aceste alegeri românii din afară au putut vota şi prin corespondenţă.

Votul în țară

Votarea în ţară are loc duminică, între orele 7,00 şi 21,00, cu posibilitatea de prelungire până cel mai târziu la ora 23,59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21,00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei. Au fost organizate 18.748 de secţii de votare la nivel naţional.

În ţară, cetăţenii votează la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul ori reşedinţa, iar în cazul în care se află în altă unitate administrativ-teritorială, pot vota la orice secţie de votare din cadrul acesteia.

Pentru alegătorii netransportabili din motive de boală sau invaliditate, din ţară, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, depusă cel mai târziu în preziua votării, însoţită de copii ale unor acte medicale sau alte acte oficiale din care să rezulte că persoanele respective sunt netransportabile, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării - ştampilă cu menţiunea "VOTAT", buletine de vot şi timbre autocolante necesare pentru a se efectua votarea.

Ca şi în primul tur, operaţiunile privind numărarea voturilor, inclusiv a celor prin corespondenţă, sunt înregistrate video şi audio şi se desfăşoară în deplină transparenţă, în prezenţa tuturor membrilor birourilor electorale ale secţiilor de votare şi a persoanelor acreditate.

Schimbări în diaspora

Există  3 secții pentru care s-a stabilit o locație diferită pentru turul al doilea încă de la momentul adoptării Hotărârii Autorității Electorale Permanente nr. 38/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 851, din 21 octombrie 2019. Acestea sunt:

1.      Secția 153 (Monaco)

2.      Secția 256 (Patra)

3.      Secția 396 (Sesto San Giovani)

De asemenea, după finalizarea primului tur de scrutin, ca urmare a unor situații obiective, MAE a solicitat AEP modificarea adreselor a 4 secții de votare după cum urmează:

1.      secția de votare 178 (Leipzig). În acest caz autoritățile locale au notificat misiunea diplomatică asupra indisponibilității locației asigurate pentru turul întâi.

2.      secția 734 (Madridejos, Spania). Pentru secția 734 locația utilizată la primul tur al alegerilor prezidențiale nu mai corespunde standardelor de siguranță necesare desfășurării în condiții optime a activităților specifice votării, ca urmare a deteriorării plafonului locației și a unor defecțiuni ale sistemului de încălzire, aspecte ce nu puteau fi remediate în timp util.

3.      Una dintre cele două secții organizate în cadrul primului tur de scrutin la Plymouth (secția 578) va fi relocată la Londra/Edgware pentru a asigura optimizarea și eficientizarea procesului de gestionare a fluxurilor anticipate de votanți din Londra/Edgware. Noua adresă a secției de votare nr. 578 este The Hive London, Camprose Avenue, Londra, HA8 6AG. Secția 579 din Plymouth va continua să funcționeze la aceeași adresă ca și la turul I. Asta înseamnă că cetățenii români din această localitate nu vor fi afectați, având în vedere că la primul tur, la ambele secții din localitatea menționată au votat 792 de alegători, în cazul unui  număr similar la turul 2 acesta putând fi gestionat fără probleme de o singură secție. Această modificare a fost făcută, ca și celelalte, la propunerea misiunii diplomatice din țara de reședință.

4.      De asemenea, în data de 20 noiembrie AEP, tot la solicitarea MAE, a aprobat, prin Hotărârea nr. 44/2019, modificarea adresei pentru secția 294 Ladispoli. În acest caz, primăria orașului Ladispoli a solicitat relocarea secției, ca urmare a unor probleme de natură organizatorică internă.