Prezidențiale 2019. Raluca Turcan: „Niciodată nu a fost mai important ca acum"

Prezidențiale 2019. Raluca Turcan: „Niciodată nu a fost mai important ca acum"

Raluca Turcan a votat de dimineață în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În acest context, vicepremierul a transmis un mesaj de mobilizare.

Vicepremierul Raluca Turcan, prim-vicepreşedinte al PNL, i-a îndemnat pe români să voteze astăzi, pentru că miza este uriașă. „Niciodată nu a fost mai important momentul votului ca acum", a declarat Raluca Turcan.

„Am votat cu credinţa că de mâine începe reconstrucţia României educate, României normale, României europene. Niciodată nu a fost mai important momentul votului ca acum. Realmente, nu mai avem timp. Politicienii slabi prind putere când oamenii buni nu se solidarizează. Îi chem pe românii de bună credinţă să meargă la vot, să se solidarizeze şi să pună ştampila pentru un viitor demn şi prosper, pentru un viitor în care legea se aplică şi instituţiile statului îşi fac datoria. România are nevoie în momentul de faţă de solidaritate", a declarat Raluca Turcan, duminică, la ieşirea de la urne.

Raluca Turcan a votat duminică dimineaţa, la secţia nr. 42 din municipiul Sibiu, informează Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News