Independenţa justiţiei este un domeniu în care s-au făcut progrese în ultimii ani, a afirmat liderul PNL, Klaus Iohannis, care a adăugat, la o întrebare a unui jurnalist, că nu va graţia nicio persoană sau un politician care a ajuns la închisoare în urma unui proces independent.
"Justiţia e un domeniu unde s-au făcut progrese, nu am de gând să graţiez niciun politician sau o persoană care a ajuns acolo urmare a unui proces independet", a spus Iohannis, la o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.
Iohannis a mai spus că este primar al Sibiului din 2000, adăugând că atunci când a preluat conducerea administraţiei Sibiului, şomajul era de 12%.
"În 2000, în Sibiu aveam un şomaj de peste 12%, am mers personal în Austria şi Germania şi le-am explicat de ce este important să investească în Sibiu şi au crezut. Şomajul a dispărut în Sibiu şi nu s-a mai întors", a mai spus Klaus Iohannis.
"Am depus candidatura Sibiului ca şi capitală europeană, a fost un succes şi am dovedit că în Sibiu se poate face ceva pentru oameni. Voi demonstra că se poate şi în România ce s-a putut în Sibiu", a mai spus liderul PNL.
Prezidenţiabilul ACL a adăugat că avem un premier pe care îl avem doar la TV. "Ponta e o tânără dezămăgire", a mai spus Iohannis.