Preţul caselor intră la apă

În ultimele patru luni, locuinţele s-au ieftinit cu până la 35%.

Preţurile apartamentelor scad văzând cu ochii în toată ţara, dar reducerile nu reuşesc să reanimeze piaţa imobiliară, care pare intrată în agonie. Agenţii recunosc că vânzările sar doar puţin peste zero, în timp ce proprietarii sunt deschişi negocierilor şi modifică preţul constant. Chiar şi dezvoltatorii şi-au luat gândul de la profiturile uriaşe pe care le visau anul trecut şi speră acum să vândă suficient cât să-şi poată plăti creditele la bănci.

Numai în ultimele patru luni, preţul de listare a scăzut cu 5-10% pentru apartamentele noi şi cu circa 15% în cazul celor vechi, se arată într-un studiu al companiei de consultanţă Re/max.

Potrivit acestuia, preţul de tranzacţionare a scăzut cu 10-20%, ceea ce înseamnă, cumulat, o scădere a preţurilor cuprinsă între 15% şi 35%. „În ceea ce priveşte în special Capitala, estimez o scădere a preţurilor de până la 25% în cazul proiectelor noi care au vândut mai puţin de 50% din unităţile construite“, spune Mihaela Alexandroiu, Owner Re/max Bastion, din Bucureşti.

Reprezentantul Re/max susţine că marja de negociere - diferenţa dintre preţul cerut iniţial de proprietar şi preţul la care se realizează tranzacţia - a ajuns la circa 10% în luna septembrie în majoritatea oraşelor ţării. La Arad, preţul de listare şi cel de tranzacţionare au scăzut fiecare cu câte 5% faţă de luna iunie, în timp ce la Braşov preţurile de listare au scăzut cu 10% la apartamentele vechi şi chiar cu 20% la cele noi.

Vânzări aproape de zero În Piteşti, preţurile apartamentelor vechi au scăzut cu 15-25%, iar cele ale apartamentelor noi au rămas constante, în timp ce în Bacău, comparativ cu lunile de vară, preţurile de listare au stagnat, atât pentru apartamentele vechi, cât şi pentru cele noi. În ultimele luni, clienţii de locuinţe se lasă aşteptaţi.

„Dacă ne comparăm cu anul trecut, putem spune că nu se vinde aproape nimic. Nu este atât o problemă de preţuri, cât de finanţare şi mentalitate“, susţine Călin Clinciu, director de dezvoltare la Euroest. Acesta e de părere că toată lumea aşteaptă. Mulţi nu-şi mai permit locuinţele dorite din cauza normelor de creditare, în timp ce alţii se tem că, în contextul crizei, îşi vor pierde locurile de muncă.