Ștefan Dimitriu (foto) a fost directorul unei mari societăți de construcții din județul Cluj, Napoca Construcții. El este președintele Camerei de Comerț și Industrie din Cluj și este președinte al UNPR Cluj.
Președintele UNPR Cluj, Ștefan Dimitriu a fost trimis în judecată de către procurorii de la DNA Alba Iulia, după ce a fost cercetat penal pentru acuzațiile pentru comiterea infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea credință ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene și de tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Dimitriu a fost directorul general al unei mari firme de construcții. Procurorii DNA susțin că Dimitriu, a semnat mai multe documente false, care, ulterior, au fost depuse la o licitație organizată de Compania de Apă Sibiu, pentru un proiect construit din fonduri europene de la Ocna Sibiului.
DNA susține că la respectiva licitației, societatea care a fos condusă de Dimitriu a depus o ofertă de participare în colaborare cu o altă societatea, Butec SA, din Liban. Doar pentru județele Brașov și Sibiu, din banii Uniunii Europene a fost prevăzut s se realizeze un amplu proiect de extindere și reabilitare a infrastructurii de apă și apă uzată, în valoare de 421 de milioane de lei. În cadrul acestui proiect, firma condusă de Dimitriu trebuia să realizeze stația de epurare a apelor uzate de la Ocna Sibiului.
Au venit cu acte false
La această licitație, susține DNA Alba Iulia, firma condusă de Ștefan Dimitriu, Napoca Construcții SA a depus o ofertă în colaborare cu o altă firmă Butec SAL, din Liban, ca și firmă susținătoare. În rechizitoriu se arată că toate ilegalitățile au ieșit la iveală în momentul în care firma condusă de președintele UNPR Cluj nu a executat la timp o serie din obligațiile impuse prin contract. Beneficiarul lucrării, Compania de Apă Canal Sibiu s-a adresat firmei Butec Sal să continue lucrările și să le execute în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini. Răspunsul celor de la Butec Sal a fost că nu a acordat niciodată susținere tehnică firmei conduse de Ștefan Dimitriu și că procura prezentată la licitație de un fost colabortor, un anume Daniel Luc Henri Marie este falsă.
Libanezii de la Butec Sal le-a spus procurorilor DNA că Daniel Luc este un fost colaborator al societății lor și că niciodată nu l-au împuternicit pe acesta să acționeze pentru proiectul de la Ocna Sibiului.
”În urma coroborării probatoriului administrat a rezultat că atribuirea contractului de lucrări a fost consecința unei activități frauduloase concercatet, la care au participat inculpțatii Dimitriu Ștefan, Daniel Luc Henrie Marie, Tudorache Cristina, Beșchia Georgeta (notar public - n.n.) și Buzea Valeria Doina (notar public)”, se arată în rechizitoriu.
Firma lui Dimitriu nu avea capacitatea tehnică
Cu ajutorul celor doi notari publici, Daniel Luc a falsificat toate actele care ulterior fost prezentate la licitație și au stat la baza adjudecării acesteia. Toate aceste documente false au fost contrasemnate pentru conformitate de președintele UNPR Cluj, Ștefan Dimitriu.
Ancheta procurorilor DNA a mai dezvăluit faptul că firma pe care o conducea Dimitriu nici nu se putea califica la această licitație, deoarece nu avea experiența și capacitatea tehnică necesară. „Inculpatul Dimitriu le-a spus angajaților să întocmească doar documentele de calificare ale societății, lăsând în sarcina conducerii să găsească asociat sau terț susținător. De asemenea, acesta a hotărât participarea în formula ofertantului unic, deși societatea pe care o conducea nu dispunea de personal calificat pentru această lucrare, situație în care identificarea unui terț susținător era de importanță maximă”.
Firma condusă de Dimitriu a plătit unui SRL, condus de Daniel Luc suma de un milion de lei, pentru viitoarele lucrări care trebuiau să fie executate dar care nu s-au mai făcut deoarece contractul a fost reziliat.