Președintele Traian Băsescu a pierdut procesul cu Consiliul Discriminării.Amendat pentru afirmația: ”Dintre romii nomazi foarte puţini vor să muncească”

Curtea de Apel Bucureşti a respins astăzi, ca neîntemeiată, acţiunea prin care preşedintele Traian Băsescu solicita anularea amenzii primite de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a afirmat că mulţi romi nomazi ”în mod tradiţional trăiesc din ce fură”. Decizia instanţei nu este definitivă, iar şeful statului poate face recurs.

Pe 10 februarie, CNCD a decis amendarea lui Traian Băsescu cu 600 de lei, pe motiv că declaraţiile făcute de şeful statului în 2010 privind romii care ”trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.

”Afirmaţia domnului preşedinte Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi 'foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură' reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă, conform art. 2, alin. (1) coroborat cu art. 15, din O.G. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Reclamatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 600 lei”, arăta CNCD, citat de Agerpres.