Steaua a câștigat, aseară, derby-ul cu Dinamo, scor 3-1, și s-a apropiat la două puncte de liderul ASA Târgu Mureș. Partida de pe „Arena Națională” a fost marcată de incidente, în urma cărora Giedrius Arlauskis, portarul „militarilor”, a avut de suferit.
La începutul celei de-a doua repriză, ultrașii dinamovisști au aruncat cu torțe și petarde înspre goalkkeperul lituanian al Stelei, iar acesta a reacționat la un gest care a amintit de fapta memorabilă a lui Florin Lovin, din „cazul bricheta” de pe Giulești. Speriat, Arlauskis a fugit spre vestiare urlând: „N-am venit aici să mi se arunce cu petarde în cap!”
Valeriu Argăseală, președintele CA al Stelei a declarat că pe gazon „nu a fost război”:
„Nu a fost război, au fost într-adevăr probleme cu galeria lui Dinamo, dar pe teren nu a fost război. Am câştigat cu 3-1. Hai să lămurim şi problema cu Arlauskis. În momentul în care s-a dat acea petardă, arbitrul a arătat că trebuie să iasă jucătorii din teren. În momentul în care au ieşit jucătorii din teren el a fost primul pentru că era cel mai speriat, a şi spus că e foarte speriat. Nu a fugit de pe teren, a fost anunţat că trebuie să părăsească terenul. Pentru ce să rişte cartonaş galben, dacă arbitrul a zis să iasă toată echipa? Urmăriţi jocul”, a spus Valeriu Argăseală.