Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a declarat că numărul doi din partid, Valeriu Zgonea, ar trebui să-şi dea demisia din toate funcţiile deţinute în PSD în urma conflictului pe tema rămânerii lui Liviu Dragnea în fruntea formaţiunii.
''Eu cred că Zgonea ar trebui să-şi dea demisia din toate funcţiile deţinute în partid'', a afirmat el.
Paul Stănescu a subliniat că sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul Referendumului este nedreaptă, iar în 2012 Liviu Dragnea nu a făcut cu nimic mai mult decât toţi membrii USL de la acea vreme.
''Eu cred că Valeriu Zgonea ar trebui să-şi dea demisia din toate funcţiile deţinute în partid pentru poziţia pe care a luat-o vizavi de preşedintele PSD, după hotărârea nedreaptă care a fost dată. Condamnarea la doi ani cu suspendare în dosarul Referendumului este nedreapă şi susţin în continuare acest lucru pentru că Dragnea a făcut ceea ce au făcut toţi membrii de partid PNL, PSD şi PC. Cu toţii am făcut acelaşi lucru'', a afirmat Paul Stănescu, potrivit Mediafax.