Președintele PNL, Ludovic Orban, i-a trimis, joi, premierului Viorica Dăncilă, o scrisoare deschisă pe tema aderări la zona Euro. În acest context, PNL l-a delegat reprezentant în grupul de lucru al Guvernului pentru adoptarea monedei Euro pe senatorul Florin Cîțu, vicepreședinte economic al PNL și președinte al Comisiei Economice a Senatului României.
„Am primit cu surprindere invitația dumneavoastră de a desemna un reprezentant al Partidului Național Liberal în grupul de lucru al Guvernului României pentru adoptarea monedei Euro. Aderarea la zona Euro este un obiectiv fundamental al Partidului Naţional Liberal. Uitându-ne, însă, la ceea ce aţi făcut până acum şi la criteriile de convergenţă stabilite prin tratatul de la Maastricht ne dăm seama că dumneavoastră și guvernul pe care îl conduceți nu aveţi acest obiectiv, iar demersul pe care îl faceţi este unul pur propagandistic. ”, se arată în scrisoare deschisă trimisă de PNL.
Totodată, liberalii au prezentat în scrisoare „rezultate și evoluții din economia românească care umbresc credibilitatea” guvernării PSD-ALDE.
„Nivelul prognozat al inflației din România, așa cum putem deduce din ultimul raport asupra inflației transmis de BNR, este estimat la cca. 4.5% (media anuală pentru 2018)”, creșterea datoriei României cu 5.5 mld. Euro, precum și actuala creșterea economică nesustenabilă, „bazată prea mult pe consum și prea puțin pe investiții” sunt printre exemplele date de PNL.
Prin urmare, în scrisoarea deschisă PNL a precizat că „ținând cont de toate cele enumerate mai sus şi în contextul menținerii acelorași politici economice ale guvernului, nu avem încredere că guvernul PSD-ALDE este pregătit să înceapă cu adevărat procesul de aderare la zona Euro”, motiv pentru care liberalii l-au desemnat pe senator Florin Cîţu în grupul de lucru al Guvernului, pentru că aderarea la zona Euro o prioritate pentru România.
Mai mult, „mandatul domnului Florin Cîţu va fi limitat la o perioadă de maximum 6 luni, perioadă în care așteptăm de la Guvern un plan de măsuri credibile care să corecteze, la timp, tendințele greșite care ne îndepărtează de obiectivul aderării și care să ne crească șansele de aderare la zona Euro”, se mai arată în scrisoare”.