Președinta Parlamentului European Roberta Metsola a sosit în România, luni, unde a fost așteptată de președintele României. Metsola se va adresa parlamentarilor români reuniți în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului începând cu ora 18:00. De asemenea, marţi, Roberta Metsola va avea o întâlnire cu tinerii la Universitatea din Bucureşti.
Update 19 decembrie: Roberta Metsola va sta două zile în România. Luni este așteptată de președintele României și se va adresa Parlamentului începând cu ora 18:00, iar marți va avea loc o întâlnire cu tinerii de la Facultatea de Drept din București cu ocazia evenimentului „Împreună suntem Europa”, potrivit EuropaFM.
Programul Robertei Metsola în România
Luni, 19 decembrie 2022
14:30 – Întâlnire cu președintele României – Klaus Iohannis; 15:10 – Conferință de presă comună cu Klaus Iohannis; 16:00 – Întâlnire cu premierul României – Nicolae Ciucă; 17:00 – Întâlnire cu președinta Senatului – Alina Gorghiu; 17:30 – Întâlnire cu președintele Camerei Deputaților – Marcel Ciolacu; 18:00 – Discurs în Parlamentul României.
Marți, 20 decembrie 2022
10:20 – Dialog cu tinerii de la Facultatea de Drept – București în cadrul evenimentului „Împreună suntem Europa”.
Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, se va afla în vizită în România la începutul săptămânii viitoare, marţi urmând să aibă o întâlnire cu tinerii, în cadrul evenimentului „Împreună suntem Europa” organizat de Biroul PE în România, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.
„În 20 decembrie, este deja anunţat public, preşedinta Parlamentului European va fi în România şi are un dialog, la sediul Facultăţii de Drept. Mai ales studenţii sunt încurajaţi şi bineveniţi să meargă şi să spună tare, la microfon, ce îşi doresc de la Uniunea Europeană”, a anunțat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac la conferinţa „Învaţă şi dă mai departe”, organizată de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale.
Dezbaterea va fi găzduită de Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti
Potrivit instituţiei de învăţământ superior, în cadrul dialogului cu Metsola, tinerii vor putea afla care sunt beneficiile democraţiei parlamentare europene, cum pot să influenţeze politica europeană şi de ce e important să se implice în protejarea democraţiei europene, cum afectează deciziile şi politicile adoptate de Parlamentul European viaţa de zi cu zi.
„Evenimentul este o oportunitate pentru toţi tinerii de a interacţiona direct cu preşedinta singurului organism european ales prin vot direct de către cetăţeni şi singurului Parlament transnaţional din lume, dar şi de a se inspira reciproc şi de a-şi schimba opiniile”, a transmis universitatea. Înscrierile de participare la dialog sunt deschise până pe 18 decembrie.
Ramona Chiriac a menţionat că „tinerii au reprezentat o inspiraţie pentru toate acţiunile recente ale Comisiei Europene, deoarece tinerii ne arată ce înseamnă adevărata empatie şi solidaritate”.
România, peste media europeană (61%)
Conform unui Eurobarometru publicat în luna mai, tinerii europeni sunt din ce în ce mai activi în societățile în care trăiesc, 58% dintre aceștia participând la activitățile uneia sau mai multor organizații de tineret în ultimele 12 luni, România fiind peste media europeană (61%).
Majoritatea tinerilor își doresc de la Anul european al tineretului 2022 să fie ascultați cu mai multă atenție de către factorii de decizie, care să le concretizeze inițiativele și să le sprijine dezvoltarea personală, socială și profesională (72 %). Și la acest capitol România se situează peste media UE, aproape opt din zece tineri români dorind să fie ascultați cu mai multă atenție de decidenți (78%), informează Agerpres.