Președintele Mihail Gorbaciov a împlinit 90 de ani, în izolare

Președintele Mihail Gorbaciov a împlinit 90 de ani, în izolare Sursa: Arhiva EVZ

Mihail Gorbaciov, ultimul lider sovietic, împlinește marți vârsta de 90 de ani și organizează o petrecere pe aplicația Zoom.

Mihail Gorbaciov, fostul președinte al Rusiei, împlinește marți 90 de ani. Chiar și Putin l-a felicitat pentru acest lucru.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a evidenţiat rolul jucat de ultimul lider sovietic. Este vorba despre Mihail Gorbaciov și rolul său în istoria ţării. Trebuie menționat că a avut un rol şi în istoria lumii.

Președintele Vladimir Putin a spus despre el că este un om de stat remarcabil care a influențat cursul istoriei lumii

Ne puteți urmări și pe Google News

„Dumneavoastră aparţineţi pe bună dreptate pleiadei de persoane extraordinare şi strălucitoare, de oameni de stat importanţi din epoca modernă.

Ați exercitat o influenţă semnificativă în istoria patriei şi cea mondială”, a scris Putin în telegrama de felicitare adresată lui Gorbaciov.

Preşedintele rus a adăugat că este încurajator faptul că „marea experienţă profesională și potenţialul creator al lui Gorbaciov îl ajută astăzi să participe activ la activitatea socială şi educaţională populară, să acorde atenţie punerii în aplicare a proiectelor umanitare internaţionale”.

Mihail Gorbaciov împlinește marți 90 de ani

La rândul său, Gorbaciov a declarat într-un interviu acordat că „este evident că este nevoie de schimbări. Nu contează cum se numesc. Reforme, perestroika, proces prin care ţara să progreseze către o viaţă normală, demnă, pentru toată lumea”.

În opinia sa, marea cauză a vieţii sale a fost „perestroika, procesul de schimbări pe care l-a impus la sosirea sa la conducerea Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, în 1985”.

„Cel mai important lucru pe care l-am reuşit în interiorul ţării este că oamenii au căpătat libertate, că am pus capăt regimului totalitar (...).

Şi în plan internaţional cel mai important eveniment a fost încheierea Războiului Rece şi reducerea drastică a armamentului nuclear”, a trecut el în revistă succesele conducerii sale.

Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice îşi va petrece ziua de naştere pe Zoom. În videoconferinţă cu rudele şi prietenii.

Gorbaciov este complet izolat de lume din cauza pandemiei, preocupat de o recrudescență a antagonismului între Rusia şi SUA, scrie Agerpres.

Citește și: Mihail Gorbaciov, fost președinte al URSS, așteaptă o mutare decisivă din partea lui Joe Biden