Președintele Klaus Iohannis retrimite Parlamentului o lege importantă. Mișcare neașteptată la Cotroceni

Sursa foto: Administraţia Prezidenţială

În urma unei analize a conținutului normativ al Legii privind protecţia avertizorilor în interes public în vederea asigurării transpunerii adecvate a Directivei (UE) 2019/1937, Iohannis a decis să trimită legea în Parlament pentru o reexaminare.

Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Parlamentului  spre reexaminare Legea privind protecția avertizorilor în interes public.

Actul normativ reglementează cadrul general în materia protecției persoanelor care raportează încălcarea legii, care s-a produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul instituțiilor publice.

Iohannis a menționa faptul că o transpunere necorespunzătoare a directivei implică riscul declanşării unei proceduri de infringement, cât şi cel al activării mecanismului de condiţionalitate a fondurilor europene de respectarea principiilor statului de drept.

"O eventuală transpunere necorespunzătoare a Directivei ar putea fi privită ca o contradicţie majoră faţă de demersurile de succes de pe parcursul negocierii Directivei", a spus Iohannis.

Legea avertizorilor de integritate a fost adoptată diferit de recomandările Uniunii Europene

De asemenea, șeful statului a mai precizat că prin reducerea termenului de păstrare a raportărilor de la 5 ani la 2 ani se îndepărtează de la spiritul prevederilor europene, putând, de altfel, să afecteze instituția avertizorului de integritate.

Preşedintele menţionează că directiva stabileşte obligaţia de a institui canale proprii în mod alternativ pentru a reduce sarcina administrativă în cazul unităţilor administrativ-teritoriale de mici dimensiuni.

"Apreciem că introducerea condiţiei de necesitate a raportării pentru ca avertizorii să poată beneficia de protecţia legii este un aspect care condiţionează protecţia oferită de lege de un element subiectiv ce nu mai ţine de conştiinţa avertizorului, ci de o evaluare externă acestuia. Or, în viziunea actului european este îndeajuns ca avertizorul să fi avut motive suficiente să creadă că informaţiile referitoare la încălcările raportate erau adevărate la momentul raportării şi că respectivele informaţii intrau în domeniul de aplicare a directivei, pentru a beneficia de protecţie juridică", se menţionează în cerere, scrie Agerpres.

Reamintim că pe 13 iulie, Curtea Constituțională a României a respins sesizarea venită din partea USR în legătură cu Legea privind protecția avertizorilor în interes public.

„Forma impusă de coaliţia PSD-PNL-UDMR slăbeşte considerabil protecţia persoanelor ce vor să dezvăluie neregulile din instituţiile publice şi ridică obstacole considerabile în obţinerea fondurilor din PNRR”, au precizat cei de la USR.

În sesizare depusă, USR a invocat încălcarea obligațiilor asumate în momentul aderării la UE și lipsa clarității și predictibilității a unor prevederi.